Connect with us

Cluj

VIDEO. Cea mai tânără femeie – pilot de elicopter militar de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Cum a ales o carieră în armată

Published

on



La 11 ani visa să zboare și nimic nu a abătut-o de la drumul său. Nu a fost ușor, au fost multe provocări dar, acum, la 23 de ani, Bianca e locotenent și cea mai tânără femeie – pilot pe elicoptere militare de tip IAR 330 Puma Socat la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

De 8 Martie, aceasta a povestit pentru Cluj24 cum a ales o carieră militară și spune ce recomandă altor tinere care vor să devină pilot.

”Mi-am dorit de când am fost mică să mă fac pilot”

”Meseria de pilot în sine am ales-o undeva la vârsta de 11 ani când am zburat cu un avion ultra ușor la mine acasă, în Vatra Dornei, județul Suceava, și când m-am dat jos din avion am spus că eu o să vreau să mă fac pilot.

Între timp au trecut anii, dar când a fost să aleg la final de clasa 12-a ce îmi doresc să fac, mi-am amintit de această dorință a mea. Și am decis să merg în armată.

Am dat probele specifice și până la urmă am fost repartizată la categoria elicoptere. Mi-am dorit de când am fost mică să mă fac pilot și am ales cariera militară și din perspectiva faptului că, bineînțeles, îți oferea locul de muncă asigurat la terminarea studiilor”, a spus Bianca.

Școala de piloți a urmat-o la Brașov, la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”, după absolvire fiind repartizată la Câmpia Turzii.

”Sunt convinsă că tot mai multe femei vor apărea și în acest domeniu”

Tânăra recunoaște că nu este ușor să pilotezi un elicopter militar, dar asta doar pentru că este la început, fiind, la 23 de ani, cea mai tânără femeie – pilot de la Baza 71 Aeriană.

Bianca a reușit să urmeze o carieră militară într-un domeniu, cel al pilotajului, în care domină bărbații.

”Cred că sunt mai puține femei la ora actuală pentru că nu a fost permis accesul femeilor peste tot în acest domeniu. Și, cumva, am rămas cu o concepție. Într-adevăr, nu sunt multe femei, deoarece cred că nu își doresc să facă ce fac eu.

Poate din frica de înălțime, poate din alte motive, poate li se pare nesigur, dar încet – încet sunt convinsă că tot mai multe femei vor apărea și în acest domeniu”, crede tânăra.

”A fi pilot necesită destul de multă pregătire”

femeie pilotfemeie pilot

Înainte de a trece pe elicopterul IAR 330 Puma Socat, Bianca a mai pilotat elicoptere IAR 316B Alouette III si Eurocopter EC 120B.

”IAR 330 Puma Socat este cel mai frumos, nu-mi displace să fiu la manșa lui”, a precizat pilotul.

Întrebată ce senzații o încearcă la manșa elicopterului când se află în zbor, aceasta a precizat că, de sus, Pământul se vede foarte frumos și, cu cât ești mai sus și e mai departe de tine, cu atât ești mai în siguranță.

”Cred că atunci când suntem mici nu știm exact ce ne dorim în viitor și ceea ce îmi imaginam eu atunci este, dacă ar fi să mă uit acum în urmă, diferit față de ceea ce se întâmplă acum. Pentru că îmi imaginam că o să fie ca în filmele americane cu piloți și nu este chiar așa.

A fi pilot necesită destul de multă pregătire la sol pentru a urca în elicopter și practica în sine este, de asemenea, destul de grea, dar rezultatele sunt mulțumitoare.

Pregătirea este cea clasică pentru a deveni militar. Adică începe cu o probă psihologică, o probă sportivă, după care, pentru a deveni pilot sau personal aeronavigant, trebuie să urmezi niște probe specifice și, la final, admiterea de la Academia Forțelor Aeriene <>.

Departajarea în sine cred că se face la Institutului Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială (INMAS) București”, a adăugat Bianca.

Sfaturi pentru tinerele care doresc să devină pilot

Tânăra este tratată de la egal la egal de colegii săi bărbați din cadrul Bazei și spune că niciodată nu s-a pus problema unei diferențieri în rândul piloților, iar familia sa e mândră de cariera militară pe care a ales-o.

Bianca recomandă fetelor care ar dori să devină pilot de elicopter ca și ea în primul rând să știe sigur ce își doresc de la viață dacă acesta este lucrul pe care vor să îl facă, deoarece vor fi și multe provocări.

”Să ia în considerare toate informațiile pe care le pot afla înainte să-și aleagă parcursul în carieră”, a conchis Bianca.

Ce spune comandatul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii

Generalul de flotilă aeriană Cătălin-Eugen Micloş, comandantul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, are numai cuvinte de laudă despre Bianca.

”Dacă vorbim despre drepturi și egalitate, femeile au tot dreptul să servească în armată, la fel ca bărbații, atât timp cât îndeplinesc aceleași standarde fizice și psihologice necesare pentru misiunile militare.

Nu este vorba despre gen, ci de cât de bine te descurci sub presiune, cât de rezistent ești, atât fizic, cât și psihic.

Să fii pilot, nu e deloc ușor – ai nevoie de nervi de oțel, reflexe de top, rezistență fizică și psihică, plus o minte strategică.

Aviația militară e despre precizie, curaj și stăpânire de sine. Nu e vorba doar de a zbura un avion sau un elicopter, ci de a manevra la viteze supersonice, de a lua decizii în fracțiuni de secundă și de a-ți păstra calmul în situații extreme.

În trecut, lumea credea că femeile n-au ce căuta în cockpit-ul unui avion de luptă, dar realitatea a demonstrat contrariul. Femeile care aleg aviația militară sparg bariere și demonstrează că talentul și determinarea sunt mai importante decât stereotipurile. Adevărul e că cerul nu face diferențe.

Despre colega noastră Bianca, numai cuvinte de laudă. A demonstrat că este determinată și capabilă să facă față tuturor provocărilor. Desigur, este încă la începutul carierei, însă are de partea sa cea mai importantă resursă, și anume timpul.

Dacă începutul carierei sale de pilot are deja un traseu ascendent, îi prevăd multe reușite pe tot parcursul său profesional”, a spus comandantul bazei.

Despre elicopterul IAR 330 Puma Socat

IAR 330 Puma SOCAT este un elicopter militar multifuncțional și  poate îndeplini misiuni de atac în sprijinul trupelor terestre (distrugerea mijloacelor de luptă blindate, a fortificațiilor, recunoaștere), dar și căutare-salvare ori transport de trupe, inclusiv pe timp de noapte ori vreme nefavorabilă.

Prin modernizarea sistemelor electronice s-a ajuns la îmbunătățirea capacității de a descoperi și combate inamicul.

De asemenea, sistemele de navigație asigură precizie pe distanțe lungi și zbor la joasă înălțime.

Un astfel de elicopter este dotat cu stație de avertizare radar și iluminare laser, dispersoare de ținte false radar și capcane termice, iar din punct de vedere ofensiv poate folosi rachete anti-tanc, aer-aer, proiectile reactive nedirijate și tunul turelat de calibrul 20 mm.

IAR 330 Puma Socat are un echipaj format din 3 oameni și poate transporta 16 pasageri. Aparatul are o lungime de peste 18 m, o înălțime de 5,14 m și o greutate de 3,6 t când este gol.

Elicopterul poate atinge o viteză maximă de 263 km/h, având o rază de acțiune de 550 km.

Înălțimea la care poate zbura poate atinge 4.800 m.


La 11 ani visa să zboare și nimic nu a abătut-o de la drumul său. Nu a fost ușor, au fost multe provocări dar, acum, la 23 de ani, Bianca e locotenent și cea mai tânără femeie – pilot pe elicoptere militare de tip IAR 330…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Viktor Orbán ne dă cu alegerile în cap: Ungaria nu e România să elimine candidați

Published

on

„În Ungaria, guvernul nu poate exclude pe nimeni de la posibilitatea de a candida”, spune premierul Viktor Orbán, criticând politicile electorale de la București.

Într-un podcast difuzat recent, liderul de la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Un suflet mare într-o mână de femeie. Povestea de viață a Mariei, florăreasa din Mănăștur

Published

on

Cine trece prin Mănăștur, pe strada Primăverii, la colțul unui bloc mare, ar putea să observe o florăreasă mai deosebită. Puțin mai mare decât un buchet de flori, Maria își ajută soțul zi de zi, să vândă mai multe…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Pasager întins pe 4 scaune, cu picioarele pe tapițerie, într-un autobuz CTP Cluj. S-a enervat când i s-a atras atenția

Published

on

Un cititor Cluj24 a surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, pe linia 24, un pasager care ocupă patru scaune, stând întins de-a lungul banchetei, cu picioarele sprijinite direct pe tapițerie.


Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

De Sfintele Paști, poemul „Înviere” de Ion Mureșan

Published

on

În ziua sfântă a Învierii Domnului, publicăm poemul „Înviere”, semnat de unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, clujeanul Ion Mureșan.

Înviere

Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea

Cluj24

Continue Reading