Connect with us

Cluj

VIDEO. COOLJEANUL ZILEI. Sandy Deac:Nu aș fi renunțat la MEDICINĂ, dar Dumnezeu îmi arăta: Copile, vezi că nu e ăsta drumul tău!

Published

on



Sandy Deac, sau mai bine zis dr. Sandy Deac, pentru că a terminat și medicina, este una dintre figurile importante ale muzicii de la noi. Lider și membru fondator al trupelor Kappa, Desperado, Speak Floyd și mai nou The Sign, compozitor și producător, realizator de reclame și totodată o voce inconfundabilă, Sandy a fost și el, la fel ca atâția și atâția artiști, o „victimă” a situației declanșate de starea de urgență. Muzicianul se „destăinuie” la emisiunea „Cooljeanul Zilei”.

Sandy, tu ești medic, pentru că ai terminat medicina, dar nu practici. La fel ca dr.No, ca dr.Mengele, ca dr.Strange, faci cu totul altceva decât meseria pentru care te-ai pregătit. Cum ai ajuns să faci muzică?

Habar n-am. Eu sunt născut în comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava deci tangențe cu muzica aveam de pe atunci. Părinții mei sunt ardeleni. Tata se trage de pe lângă Câmpia Turzii, mama din Arad. Ei, datorită originii nesănătoase, au primit repartiție acolo unde se agață harta în cui, în Bucovina.

Deci așa ai ajuns tu în Bucovina…

Da, eu m-am născut acolo, am făcut liceul în Suceava după care am venit la facultate la Cluj, că mi-au zis părinții că tot în Ardeal e mai bine, că acolo e locul meu și… aici am rămas. Sunt în Cluj din 1982. Am terminat Medicină Generală, cu specializarea Radiologie.

sandy 1

De pe atunci aveai legătură cu radio… De unde îl știți pe Sandy? El este fondatorul trupei Desperado, mă rog, a început cu Kappa…

Ca să le luăm în ordine cronologică, Kappa de pe vremea studenției. Am avut mai multe trupe pe atunci. Una dintre ele era Spina. Spina venea de la coloana vertebrală. Era o muzică ușor ciudată zic, așa, mai mult experimentală,…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Mașină distrusă într-un accident din comuna Iara. Un bărbat a fost transportat la spital

Published

on






Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Lungești, comuna Iara, fiind necesară intervenția promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tragedie pe DN1 E60, între Poieni și Ciucea. Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident devastator

Published

on






Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea, soldat cu pierderea unei vieți.

În eveniment au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

„Șepcile roșii” atacă Ploieștiul. „U” Cluj vrea să sfideze istoria și să încheie anul în forță contra Petrolului

Published

on






Universitatea Cluj se află într-un moment excelent de formă și merge duminică la Ploiești cu un obiectiv clar: continuarea seriei pozitive și obținerea unei victorii…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Cetatea lui Matei Corvin, cofetărie de 185 de ani, pălincă și muzeu interactiv. Ce să faci la Gyula când nu ești la băi

Published

on






Cunoscut pentru complexul cu ape termale, orașul Gyula din Ungaria, aflat la doar 3-4 ore distanță cu mașina de Cluj-Napoca, reușește să ofere vizitatorilor și o…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading