Connect with us

Alba

VIDEO: Copiii sub 16 ani nu vor fi vaccinați. Precizări oficiale despre vaccinarea anti-COVID. Când ajung primele doze în țară

Published

on



Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a anunţat vineri că, pe 26 decembrie, va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze de vaccin anti-COVID, care vor fi distribuite la cele 10 spitale din ţară de linia I destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

Acesta a precizat că în campania de vaccinare nu vor fi incluși și copiii sub 16 ani.

Gheorghiță a amintit, după o vizită la Centrul naţional de stocare a vaccinurilor aflat la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti, că în prima etapă vor fi imunizaţi lucrătorii din sistemul medical, în a II-a – populaţia la risc, personalul esenţial, iar în ultima – populaţia generală.

„Este o facilitate pregătită să primească vaccinurile, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera autorizarea condiţionată de punere pe piaţă. Din ceea ce noi ştim la momentul actual, pe 26 decembrie va fi livrată prima tranşă simbolică de circa 10.000 de doze”, a declarat Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, a doua zi după primirea vaccinurilor, ele vor fi distribuite către cele 10 unităţi sanitare de linia I, iar pe măsură ce calendarul de livrare va intra în funcţiune vor ajunge şi la celelalte centre de imunizare.

Valeriu Gheorghiță, răspuns la întrebarea dacă și copiii vor fi vaccinați: „Persoanelor sub 16 ani, pentru moment, nu există o indicație de utilizare. Nu sunt suficiente date care să asigure această recomandare la acest moment”.

Vaccinarea se va desfăşura în baza unui sistem de programare. „Lucrătorii din sistemul medical vor fi programaţi de către unităţile angajatoare, cei cu boli cronice şi persoanele peste 65 de ani vor fi programaţi prin medicul de familie şi prin intermediul direcţiilor de asistenţă socială din cadrul Consiliilor locale. Personalul esenţial va fi programat prin instituţiile angajatoare, iar populaţia generală va avea trei modalităţi diferite de programare – prin platforma unică, telefonic, individual prin sistemul online sau prin intermediul medicului de familie”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că primele doze de vaccin vor fi suficiente pentru întreg personalul medical din spitalele de linie I. „În momentul de faţă, în cele zece unităţi sanitare sunt estimate circa 4.500 de persoane. (…) Avem practic asigurate şi doza iniţială şi doza de rapel”, a spus Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID a afirmat că rata de acceptare a imunizării este una „foarte mare” la personalul din cele zece spitale.

„Nimic nu este sută la sută, vorbim de toată suflarea din acea unitate medicală, atât personal medical, cât şi personal nemedical. Bineînţeles că există procente, pe care le-am mai spus şi cu altă ocazie, rata de acceptare este de peste 80%. Trebuie să mai luăm în calcul că o parte din personalul medical a trecut recent printr-o infecţie cu SARS-CoV-2 şi, chiar dacă nu se vor vaccina imediat, pentru că sunt în prima lună de la această infecţie, vor fi vaccinaţi în perioada imediat următoare. Deci, pentru anumite categorii, din motive pur medicale, nu se vor vaccina pentru că recent au trecut prin această infecţie. Dar rata de acceptare este una foarte mare în aceste unităţi medicale care sunt destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID”, a indicat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit platformei Guvernului dedicată vaccinării, cele 10 unităţi sanitare unde vor fi distribuite primele doze de vaccin anti-COVID sunt:

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” Bucureşti (inclusiv secţia externă modulară Pipera)

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Cluj-Napoca

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi

Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Ruşdea” Baia Mare

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara (inclusiv secţia exterioară – secţia clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara).

Pentru transportul vaccinului, după începerea campaniei de imunizare, este foarte probabil să fie folosite aeronave ale MApN.

„Este foarte probabil să fie folosite, atunci când vom avea o cantitate mare de vaccinuri, chiar avioanele din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, avioanele Spartan, care pot într-un timp scurt să asigure distribuirea vaccinurilor în cele şase centre regionale. Nu întâmplător au fost alese centre regionale care au aeroport, tocmai pentru a avea la îndemână această posibilitate”, a explicat el, după o vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Potrivit lui Gheorghiţă, principalul centru de stocare a vaccinului, care trebuie depozitat la minus 80 de grade Celsius, este la Institutul „Cantacuzino” care o are o capacitate de 1,5 milioane de doze, iar în fiecare dintre centrele regionale între 150.000 şi 200.000 de doze.

Platforma guvernamentală dedicată vaccinării anti-COVID a informat că, în această perioadă, se finalizează pregătirile de tip logistic şi medical pentru recepţionarea vaccinului BNT162b2, produs de BioNTech şi Pfizer.

Cele 10.000 de doze de vaccin care vor sosi în România până la sfârşitul anului, într-o primă tranşă simbolică, vor fi alocate pentru imunizarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I.

Conform Strategiei naţionale pentru vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinarea se va realiza în etape, respectând grupele populaţionale. Pentru etapa I, vaccinarea se va organiza la locul de muncă şi prin centrele de vaccinare fixe şi mobile, iar pentru etapele II şi III vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through. Vaccinarea este gratuită şi voluntară.

sursă: Agerpres

sursa: Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Urși la ”Spa”, în mijlocul pădurii. Imagini inedite surprinse în Parcul Natural Apuseni

Published

on

Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.

În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.

 

Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene

Published

on

Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.

Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Balul Bobocilor 2025 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cine sunt câștigătorii premiilor

Published

on

Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a desemnat câștigătorii în cadrul Balului Bobocilor 2025. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Centrul Multicultural “Gheorghe Șincai” din Alba Iulia.

Au fost câștigate următoarele premii:

Premiul Icon Y2K UAB 2025: Bianca Gabriela Apostu

Premiul Pop Star Y2K UAB: Nicola-Ariana Vlăiconi

În urma sondajului de pe site-ul Alba24.ro,

Miss…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Câte imobile și-au cumpărat românii. Date ANCPI din Alba și din țară

Published

on

Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Românii au cumpărat în luna noiembrie 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține față de luna precedentă. Datele au fost prezentate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna noiembrie este cu 8.356 mai mic față de perioada similară a anului 2024.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading