Eveniment
VIDEO Coronavirus: Anchetă privind dineuri clandestine la Paris, prezenţa unor miniştri amintită
Miniştri francezi au participat la cine clandestine, încălcând măsurile sanitare în vigoare? O anchetă a fost deschisă duminică după difuzarea unui reportaj în care o sursă anonimă susţine acest lucru, notează AFP.
Canalul privat M6 a difuzat vineri seară un reportaj realizat cu o cameră ascunsă într-un loc prezentat ca „un restaurant clandestin situat în cartierele selecte”, unde participanţii şi chelnerii nu poartă măşti şi nu respectă gesturile de barieră.
Caviar, champagne, menus de grands chefs et retrait du masque obligatoire…Nos journalistes ont pu pénétrer dans ces fetes clandestines de haut standing qui se tiennent actuellement a Paris.
??@frvignolle Armelle Mehani et @CyrielleStadler en exclusivité pour le ??#19h45 pic.twitter.com/ClXpIWrVwZ— M6info (@m6info) April 2, 2021
Canalul a difuzat şi alte imagini ale unei petreceri cu plată, unde zeci de invitaţi apar fără măşti, unii îmbrăţişându-se. Totul sfidând interdicţiile adoptate pentru a frâna răspândirea COVID-19.
În Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie.
Unul dintre organizatorii intervievaţi, prezentat drept „colecţionar”, a spus cu voce din off: „Am luat cina săptămâna aceasta în două sau trei restaurante care sunt aşa-zise restaurante clandestine, împreună cu unii miniştri. Deci asta mă face să mă amuz oarecum. Suntem într-o democraţie. Facem ce vrem”.
Procurorul Rémy Heitz a anunţat duminică seară că a sesizat „Brigada pentru reprimarea delincvenţei contra persoanei (BRDP) a poliţiei judiciare din Paris cu privire la o anchetă despre punerea în pericol a celorlalţi şi a activităţi ascunse” cu scopul de „a verifica dacă au fost organizate petreceri cu nerespectarea regulilor sanitare şi a stabili cine au fost eventualii organizatori şi participanţi”.
Duminică, polemica pe această temă a fost un moment subiectul cel mai popular pe Twitter, sub hashtagul #OnVeutLesNoms (vrem numele), alimentat de afirmaţiile mai multor miniştri, chestionaţi în emisiuni duminicale la radio şi televiziune.
Ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa, a estimat astfel că, „dacă miniştri sau deputaţi” au fost într-adevăr prezenţi la astfel de mese clandestine, „trebuie să existe amenzi şi să fie penalizaţi ca oricare cetăţean”. Mai târziu, pe Twitter, ea a aprobat o internaută care a afirmat că, dacă este adevărat, miniştrii ar trebui „să dispară” din guvern: „Este de la sine înţeles. Cu o amendă”, a postat ministrul pe Twitter.
Cu toate acestea, câţiva dintre colegii săi din executiv au exclus ca un membru al guvernului să fi participat la aceste dineuri. „Nu cred absolut deloc”, a reacţionat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului.
„Datoria noastră este de a avea un comportament total ireproşabil şi exemplar”, a insistat el.
Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a părut şi el sceptic: „Toţi miniştrii, fără excepţie, respectă regula”. „Aş fi curios ca acest proprietar de restaurant să dea numele miniştrilor dacă este atât de bine informat”, a adăugat el.
Ministrul de interne, Gerald Darmain, a sesizat la rândul lui prefectura poliţiei din Paris, care a deschis o anchetă administrativă.
„Acest lucru este absolut inacceptabil”, a spus Gerald Darmanin. „În fiecare zi, serviciile de poliţie şi de jandarmerie intervin în cartierele populare, deoarece se fac grătare uriaşe, pentru că oamenii nu respectă restricţiile. Este evident că în cele mai selecte cartiere ale capitalei, regula este aceeaşi pentru toată lumea. Nu există două tipuri de cetăţeni, cu cei care au dreptul de a face petreceri şi cei care nu au acest drept”, a insistat el. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lansează un avertisment dur cu privire la direcția în care se îndreaptă România, susținând că statul se află „la un moment…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Război deschis la CFR Cluj. Eugen Trică îl atacă frontal pe Nelu Varga: „Nu are nimic din fotbal. Să nu-mi mai rostească numele”
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro



