Alba
VIDEO: ”Depozit” de copaci tăiați, în Poiana Narciselor – Negrileasa, locul unde ar trebui să crească florile din aria protejată
Trunchiuri de copaci tăiați, ce alcătuiau un adevărat ”depozit de lemne”, au fost surprinși în imagini pe Poiana Narciselor din Apuseni și postate pe rețeaua de socializare.
Persoana care a făcut publice imaginile spune că acestea au fost filmate duminică, 23 mai.
”Așa arată poiana cu narcise de la Slevășoaia-Negrileasa: depozit întreg de lemne, pe locul în care apăreau narcisele. Asta e România anului 2021. După lemne au apărut narcisele, și așa puține. Atâta s-a putut”, spune bărbatul.
Poiana Narciselor din Apuseni – arie protejată
Poiana Narciselor (Negrileasa-Bucium) a fost declarată din anul 1995 arie protejată național şi se află în custodia Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău Corp Zlatna.
Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348m), pe interfluviul dintre Valea Negrilesii şi Valea Grozei.
Aparţine administrativ de comuna Bucium, sat Bucium Poieni. Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250 metri; după o mică întrerupere, ele se continuă pe versantul nord-estic al muntelui Vâlcoi.
Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ar fi intermediat o mită uriașă la RAR
Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).
Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.
Procurorii susțin că, în cursul lunii septembrie,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Legea de combatere a extremismului, adoptată de Parlament în forma inițială, fără obiecțiile cerute la reexaminare
Legea de combatere a extremismului a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, ca for decizional, fără să cuprindă obiecțiile exprimate de președintele Nicușor Dan, ce a trimis-o la reexaminare. O decizie similară a fost luată, în 8 decembrie, de Senat.
Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni, inaugurată după un amplu proces de reabilitare și modernizare
Casa de Cultură „Avram Iancu” din orașul Câmpeni a fost inaugurată marți, 16 decembrie, după un amplu proces de reabilitare și modernizare.
„Am avut onoarea de a inaugura marți, 16 decembrie 2025, Casa de Cultură „Avram Iancu”, un simbol al identității, culturii și spiritului românesc din inima Țării Moților. După un amplu proces de reabilitare și modernizare, această clădire revine comunității într-o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent. Peste 120.000 de noi beneficiari vor primi câte 500 de lei
Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru a transmis că până la finalul acestei săptămâni, adică vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026.
În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate, a mai spus ministrul, într-o…
Citește mai mult pe Alba24.ro


