Cluj
VIDEO. Doi tineri din Cluj, prinși cu 15 kilograme de canabis într-un troler. Au fost reținuți în urma unui flagrant delict
Doi tineri de 25 de ani au fost opriți de polițiștii antidrog din Cluj chiar în momentul în care ridicau un troler plin cu canabis, în cadrul a două acțiuni desfășurate în municipiu.
Drogurile, aproximativ 15 kilograme, ar fi fost ascunse într-un bagaj de mari dimensiuni, învelit în folie de plastic.
Prinși cu droguri într-un troller
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, coordonați de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, au intervenit rapid după ce au documentat activitatea infracțională a celor doi tineri suspectați de trafic de droguri de risc.
Flagranul a avut loc în două etape, în Cluj-Napoca, imediat după preluarea bagajului încărcat cu droguri. Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți ar fi ridicat trolerul din incinta unui punct de lucru al unei firme de transport internațional, unde fusese depozitat.
Reținuți și propuși pentru arestare
În 20 noiembrie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. Vineri, dosarul a ajuns la Tribunalul Cluj, unde judecătorul de drepturi și libertăți va decide dacă tinerii vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul criminaliștilor din cadrul IPJ Cluj, al Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
Doi tineri de 25 de ani au fost opriți de polițiștii antidrog din Cluj chiar în momentul în care ridicau un troler plin cu canabis, în cadrul a două acțiuni…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO FOTO. Apartament horror în Baciu, cu infiltrații, igrasie și mucegai. O mamă cu 3 fete, lăsată fără soluții
În 2020, o mamă din comuna Baciu, județul Cluj, a făcut pasul firesc spre o viață mai bună, a cumpărat, prin credit bancar, apartamentul în care să-și crească…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Seniorii din Cluj-Napoca își pot prelungi abonamentele gratuite de transport pe 2026 direct la automatele din stații
Pensionarii clujeni sunt invitați să-și încarce din timp cardurile de transport pentru anul 2026. În luna decembrie, seniorii de peste 70 de ani pot evita cozile de la…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Rețeaua de 14 traficanți de droguri de la Cluj. Toți inculpații au fost arestați preventiv. Decizia Curții de Apel
Toți inculpații reținuți în dosarul rețelei de trafic de droguri destructurate de DIICOT la Cluj au fost arestați preventiv, potrivit deciziei pronunțate de Curtea de…
Citește mai mult pe Cluj24
Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca se vor desfăşura în perioada 8–13 decembrie.
Programul manifestărilor…
Citește mai mult pe Cluj24


