Alba
VIDEO: Eduard Schneider și-a spus povestea în podcastul jurnalistei Andreea Bogdan. Studioul său, un adevărat muzeu al tehnologiei
Cu siguranță, toată lumea știe că în studioul lui Eduard Schneider (Dj Phantom) s-a scris povestea celor mai importante hituri ale anilor 90 și 2000. Jurnalista Andreea Bogdan l-a vizitat și a realizat un nou podcast, extrem de interesant, care a avut premiera sâmbătă.
BUG Mafia, Andre, 3 Sud Est, Hi-q, sunt doar câteva dintre trupele care veneau la Sebeș pentru a-și orchestra producțiile muzicale.
Dincolo de aparatura de nivel înalt pentru acea perioadă, Eduard Schneider mai avea ceva care îi atrăgea pe artiști: era incredibil de creativ și aducea ceva din aerul occidental în care lucrase.
Ulterior, Eduard Schneider s-a făcut remarcat si pentru producții vizuale, unul dintre cele mai cunoscute videoclipuri fiind “Playing with Fire” – cu care Paula Seling si Ovi au reprezentat România la Eurovision, obținând locul 3, in 2010.
În urmă cu câțiva ani, și-a amenajat la Sebeș un studio cum nu mai este altul în România.
A transformat o veche fabrică de marochinărie, într-un studio de producție în care nu doar că scrie povești și împlinește vise prin producții audio video de înaltă calitate, dar aparatura pe care o colecționează și o pune în valoare acolo este demnă de o…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro




