Connect with us

Eveniment

VIDEO Florin Cîţu, întrebat dacă este mulţumit de ministrul Sănătăţii: Evaluarea o fac la jumătatea anului

Published

on



Premierul Florin Cîţu a declarat joi seara că evaluarea miniştrilor va avea loc la jumătatea acestui an, până atunci toţi fiind o echipă în cadrul coaliţiei de guvernare.

„Evaluarea am spus că o fac la jumătatea anului. Acum nu fac nicio evaluare a niciunui ministru”, a declarat premierul la Digi 24, întrebat dacă este mulţumit de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

El a precizat că evaluarea miniştrilor va fi făcută în funcţie de obiective şi de modul în care acestea au fost implementate.

„Suntem o echipă, suntem într-o coaliţie, începem să implementăm bugetul, bugetul a fost aprobat acum o lună. Suntem la început, lucrăm împreună de puţin timp, dar evaluarea se va face la jumătatea anului, în funcţie de obiective şi de cum au fost acestea implementate”, a adăugat şeful Guvernului.

 

Referindu-se la informaţiile privitoare la centre paralele de vaccinare şi persoane care au sărit peste rând, premierul s-a arătat puţin surprins de „interpretarea pe alocuri negativă a acelor date”, apreciind că situaţia a fost amplificată prea mult.

„Cred că a fost amplificat în presă, nu a fost un scandal (al datelor – n.r.) şi nu am avut astfel de discuţii. Au fost informaţii care au ieşit în spaţiul public (…) M-a surprins puţin interpretarea pe alocuri negativă a acelor date, pentru că atunci când m-am uitat la situaţia efectivă am văzut că nu exista un sistem de a vaccina persoane şi aşa mai departe, erau cazuri izolate, şi avem în orice ţară, în orice sistem mai are câte o problemă. Cred că a fost amplificată prea mult situaţia. Campania de vaccinare a funcţionat foarte bine în România şi funcţionează foarte bine în continuare”, a afirmat Florin Cîţu.

El a admis că este posibil să fi existat situaţii în care să se fi vaccinat persoane care nu aveau dreptul.

„Dacă au fost câteva persoane, până la urmă am înţeles că acolo unde au fost probleme s-au luat şi măsuri imediat unde au fost descoperite. Dar, dacă ne uităm la numărul de persoane vaccinate in România (…), cele câteva sute de cazuri nu înseamnă nimic. (…) Campania de vaccinare merge în continuare şi este un succes – asta este tot ceea ce mă interesează pe mine în acest moment”, a completat premierul. AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Coronavirus/Arafat: La incidenţă peste 4 la mie, circulaţia în weekend va fi permisă până la ora 20,00; magazinele – până la 18,00

 

VIDEO Arafat: Se va putea călători fără intrare în carantină dinspre Marea Britanie către România

 

VIDEO Coronavirus/Cîţu: Testarea elevilor la revenirea din vacanţă, o soluţie bună să ţinem sub control pandemia

 

VIDEO Coronavirus/ Raed Arafat: Circulaţia va fi permisă până la ora 02,00 de Paştele catolic

 

VIDEO Coronavirus/ Cîţu: Îi liniştesc pe oameni – modificarea formulei de calcul a ratei de incidenţă nu are o implicaţie reală semnificativă

 

VIDEO Cîţu: Am adoptat în Guvern mai multe decizii care vor ajuta la reducerea pandemiei de COVID

 

VIDEO Cîţu: Poliţia s-a retras în ultima perioadă; e momentul să revină, nu am trecut de pandemie

 

Cîţu: Am fost anunţat că numărul de paturi la terapie intensivă va creşte cu 200

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Tranzacția anului la Cluj. Gigantul francez Vinci a cumpărat compania EnergoBit. Ștefan Gadola: Firma va fi într-o altă ligă

Published

on






Vinci, un gigant francez din domeniul energiei, a achiziționat grupul românesc EnergoBit, care a fost înființat la Cluj-Napoca. Suma pentru care s-a făcut tranzacția nu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Legea prin care cetățenii străini din afara UE, cu afaceri în România, puteau primi rezidență a fost retrasă

Published

on

Proiectul referitor la un Program de Rezidență prin Investiție ”Golden Visa România” care ar fi oferit cetățenilor din state din afara UE/SEE/Confederația Elvețiană un permis de ședere temporară în România a fost retras din circuitul legislativ. Decizia a fost luată luni la Senat.

Proiectul prevedea drept de ședere temporară în România pentru acești cetățeni, pe o perioadă de cinci ani, în schimbul unei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de Crăciun și Revelion. Temperaturi mai ridicate, dar și precipitații reduse. Cum va fi în Alba

Published

on

Vremea de Crăciun și Revelion: Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 8 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, realizată pe baza datelor Centrului European de Prognoză Meteo pe Termen Mediu (ECMWF).

Potrivit ANM, estimările legate de prognoza meteo de sărbători arată o perioadă mai caldă decât în mod obișnuit, cu precipitații reduse în cea mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

EXCLUSIV. Rugby feminin la Cluj. Echipa care schimbă percepția unui sport de contact. Antrenor: „Dezvoltă caractere puternice”

Published

on






Rugby-ul, cunoscut în mod tradițional ca un sport de băieți, începe să fie cucerit și de fete. La Cluj, echipa feminină de rugby condusă de antrenorul Cosmin Oltean…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading