Cluj
VIDEO FOTO. 1.500 mp de carte la Gaudeamus Cluj. Boc: Avem un singur leac împotriva ştirilor false, rasismului sau xenofobiei
Cel mai citit târg de carte din România a revenit în Cluj-Napoca, marcând ediția cu numărul XXI. Târgul Gaudeamus va fi deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00 până în data de 17 aprilie, pentru a aduce la un loc cartea, scriitorii, traducătorii, colecționarii și pasionații de lectură, muzică, jocuri sau cafea, astfel că vor avea loc premiere, dar și alte evenimente pentru publicul orientat spre cultură.
„Eu cred că evenimentul de azi e o pledoarie pentru educație, cultură. În opinia mea, ele reprezintă oxigenul unei vieți democratice.
Cum putem să luptăm împotriva știrilor false, extremismului, rasismului sau xenofobiei? Avem un singur leac: educația și cultura.
Orice investiție făcută în educație e cea mai bună pentru că e lipsită de grija falimentului, beneficiile sunt pe termen lung și sigure”, precizează primarul Emil Boc, în deschiderea târgului.

Clujul – citadela culturală a Transilvaniei și României, locul cel mai potrivit pentru carte
Situat între clădirile a 5 universități (UBB, UTCN, UMF, USAMV și UAD), și protejat de spiritul lui Blaga și al lui Eminescu, ale căror statui se află în fața Teatrului Național Român „Lucian Blaga” din apropiere, târgul Gaudeamus este, în opinia primarului, locul cel mai potrivit pentru carte.
Standurile expoziționale sunt dispuse pe o suprafață de 1500 de metri pătrați, fiind prezenți 60 de expozanți și 62 în varianta virtuală, pe gaudeamus.ro. Formula hibridă continuă, dată fiind desfășurarea online a evenimentului în cei 2 ani de pandemie, fără de care ediția ar fi ajuns la numărul XXIII, apropiindu-se de un sfert de veac.
Premiere, întâlniri cu scriitorii, ceai, muzică și jocuri la…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a…
Citește mai mult pe Cluj24




