Cluj
VIDEO FOTO. Autostradă SURPATĂ aproape de Turda. Restricții de CIRCULAȚIE. Se lucrează la remediere.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Vineri nu toată lumea a sărbătorit Mica Unire, împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Profitând de vremea de iarnă și de zăpada căzută, sute de clujeni au luat cu asalt pârtiile de schi din județ,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Sabău, după egalul ”U” Cluj cu Dinamo: Rezultat echitabil. Cred că a fost un bun spectacol, păcat că nu am reușit să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, consideră că meciul de vineri cu Dinamo, disputat la București, a fost unul frumos pentru nivelul Ligii 1, dinamic, chiar dacă nu s-a marcat niciun gol, scorul final…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Cinci suporteri ”U” Cluj s-au bătut între ei pe stadion la meciul cu Dinamo de la București. Au fost amendați de Jandarmerie
Cinci suporteri ai ”U” Cluj au fost scoși, vineri seara, de pe stadion la meciul de fotbal de la București cu Dinamo și duși la autospeciala Jandameriei Capitalei unde au fost amendați în urma unui conflict.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Leave a Reply