Connect with us

Cluj

VIDEO FOTO. Bărbat grav rănit în urma unui incendiu de vegetație uscată în apropiere de Dej

Published

on



Un incendiu de vegetație uscată izbucnit marți după-amiază lângă localitatea Șomcutu Mic, în municipiul Dej, a dus la arsuri grave pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit prompt pentru stingerea focului care a mistuit circa 1 hectar de teren, împiedicând extinderea incendiului către casele din zonă.

Bărbatul a ajuns la spital

Victima, cu arsuri pe peste 60% din suprafața corpului, a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj și transportată pentru îngrijiri medicale de specialitate. ISU Cluj reamintește riscurile majore generate de folosirea focului pentru igienizarea terenurilor, mai ales în condiții de secetă și vânt puternic.

1.000 de hectare, mistuite de flăcări în 24 de ore la nivel național

România continuă să se confrunte cu o criză serioasă a incendiilor de vegetație și fond forestier, care au afectat în ultimele 24 de ore peste 1.000 de hectare, în cadrul a 16 incendii majore raportate la nivel național. Din acestea, 14 au fost lichidate, însă două incendii sunt încă în curs de localizare, în județele Tulcea și Giurgiu.

Cele mai mari suprafețe afectate au fost înregistrate în județele Mehedinți și Vâlcea, în localitățile Vânjuleț și Voicești, cu câte 200 hectare afectate fiecare, precum și în Burila Mică, Mehedinți, unde incendiul a mistuit circa 100 de hectare.

La intervențiile pentru stingerea incendiilor au participat Inspectoratele pentru Situații de Urgență, serviciile voluntare, dar și sprijin aerian esențial oferit de Inspectoratul General de Aviație, care a efectuat 29 de aruncări de apă în zonele afectate, în special în județul Tulcea.

Incendiile au distrus în principal vegetație uscată, dar în câteva cazuri flăcările au ajuns să afecteze și litiera pădurilor, cum s-a întâmplat în Mehedinți (Izvorălu de Sus și Șinova). De asemenea, unele incendii au pus în pericol zone locuite din județul Olt (Cungrea și Milcovu din Vale). La Grădinari, județul Giurgiu, focul s-a extins periculos în curtea unei fabrici de reciclare a maselor plastice.

O situație alarmantă pe fondul schimbărilor climatice

Statistica pe anul 2025 este una îngrijorătoare, după ce în 2023 s-au înregistrat peste 13.000 de incendii de vegetație, iar anul trecut numărul acestora a sărit la peste 20.000. Numai în prima jumătate a acestui an, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 8.200 de incendii.

Zona montană rămâne cea mai dificilă pentru intervenții, din cauza accesului complicat, însă sprijinul aerian – atât din partea MAPN, cât și a IGAV – rămâne vital în operarea intervențiilor.

Cauze și riscuri majore

Cele mai multe incendii sunt provocate de activități umane. Arderea intenționată a vegetației pentru curățarea terenurilor este principala cauză, însă alte cauze frecvente sunt:

  • Aruncarea neglijentă a țigărilor aprinse;
  • Focurile nesupravegheate în apropierea vegetației uscate;
  • Utilizarea echipamentelor ce pot genera scântei.

Autoritățile atrag atenția asupra faptului că aceste practici, în condiții de temperaturi ridicate și vânt, pot degenera rapid în incendii devastatoare.

Amenzi pentru piromani

Legea interzice arderea vegetației uscate, iar nerespectarea acestei prevederi atrage amenzi semnificative: între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

Pompierii și autoritățile fac apel la responsabilitatea fiecărui cetățean, subliniind că o simplă neglijență poate provoca dezastre cu urmări grave asupra comunităților, mediului și patrimoniului forestier.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Un incendiu de vegetație uscată izbucnit marți după-amiază lângă localitatea Șomcutu Mic, în municipiul Dej, a dus la arsuri grave pentru un bărbat în…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

No bine! Cum ar fi arătat columna lui Funar. Roboţelul din Cluj care ne fură joburile şi versurile lui Fuego pentru tineri

Published

on






Pentru a fi printre primii care citesc newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Femeie dusă cu ambulanța de la protestul din fața Curții de Apel Cluj. Jandarmii i-au acordat primul ajutor

Published

on






Un echipaj de jandarmi aflat, vineri seara, în dispozitivul de asigurare a ordinii publice la protestul din fața Curții de Apel Cluj, a intervenit pentru acordarea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj, victorie în Gruia cu Csikszereda. Triplă Andrei Cordea

Published

on






Echipa de fotbal CFR Cluj a învins, vineri seară, într-un meci disputat pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, pe Csikszereda, cu scorul de 3- 1.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Troleibuzele din Mănăștur, suspendate temporar. CTP introduce autobuze și trasee deviate

Published

on






Circulația troleibuzelor din cartierul Mănăștur va fi suspendată temporar în noaptea de sâmbătă spre duminică, ca urmare a unor lucrări la rețeaua de apă…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading