Cluj
VIDEO FOTO. Cel mai mare Adrenaline Tower din lume și primul din România se deschide în august la Cluj!
Primul Adrenaline Tower din România, cu o înălțime impresionantă de 24 de metri, va fi inaugurat în 2 august, dată la care începe prima ediție a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România.
Turnul a fost construit în interiorul Wonderland, un resort aflat într-un cadru natural feeric, amenajat pe o suprafață de 357.000 metri pătrați, lângă Cluj-Napoca. Adrenaline Tower este un ansamblu hexagonal care conține 120 de jocuri de aventură pe 5 niveluri de traseu.
Adventure Land și Adrenaline Tower, inaugurate la Wonder Family Fest
„Am adus în România cel mai mare Adrenaline Tower din lume! Avem 24 de jocuri pe fiecare din cele cinci niveluri ale turnului. Ne vom aventura pe el prima dată la Wonder Family Fest, în 2-4 august, iar după festival va rămâne deschis pentru toți amatorii de aventură, alături de alte activități conexe pregătite în jurul acestui «rege» al zonei de adrenalină. Astfel de ansambluri, dar mai mici și mai «scunde» – cel mai înalt e de 4 niveluri – sunt câteva în lume și se găsesc în Japonia, China, Elveția, Danemarca. Sunt niște construcții extrem de impresionante. Ne-am dorit foarte mult să avem așa ceva și la noi în țară iar de acum, Wonderland devine punctul zero al circuitelor de acest tip în România”, a arătat Darius Mârza, CEO Wonderland Resort.
Primul Adrenaline Tower din România, cu o înălțime impresionantă de 24 de metri, va fi inaugurat în 2 august, dată la care începe prima ediție a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România.
…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
ÎCCJ o scoate din arest pe avocata din Cluj Sonia Almaș, implicată într-o rețea de traficanți de droguri
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis punerea în libertate sub control judiciar a avocatei clujeen Sonia Almaș și a altor inculpați dintr-un dosar instrumentat…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Plimbărețul Avram Gal, „ministrul de Externe” din Câmpia Turzii: Zeci de deplasări ”strategice” pentru afaceri, rezultate puține
Din ianuarie până în decembrie, președintele PSD Câmpia Turzii, omul de afaceri Avram Gal, și-a documentat public, printr-o succesiune de postări pe Facebook, un…
Citește mai mult pe Cluj24
Trupa clujeană Ad Libitum Voices organizează, vineri, 19 decembrie, de la ora 20, concertul de Crăciun la Cinema-Teatru ”Florin Piersic” Cluj-Napoca într-o nouă…
Citește mai mult pe Cluj24
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători…
Citește mai mult pe Cluj24




