Cluj
VIDEO FOTO. Clujeni, azi NU gătiți, serviți! Iată ce DELICII vă așteaptă la festivalul MEDITERANEEAN
Dacă te-ai săturat până peste cap de întrebarea „Ce să mai gătesc azi?”, mergi într-o plimbare până în Iulius Park. Festivalul mediteraneean revine la Cluj cu produse proaspete, de la fructe de mare la baclavale și alte delicii culinare. Acesta va fi deschis pe toată durata weekendului, de pe 6 până pe 8 mai, între orele 12 și 21.
„Ne bucurăm să participăm și anul acesta, acum fără restricții”, a spus reprezentantul unui stand pentru Cluj24.
Dacă pandemia și-a spus cuvântul pentru unii dintre participanți din punct de vedere economic, pentru alții, anul trecut a fost neschimbat în ceea ce privește numărul de clienți.
„Nu am simțit diferențe, atât doar că erau restricțiile din cauza cărora ne desfășuram mai greu activitatea”, a precizat un altul.
Fructe de mare
La primul stand dinspre mall, clujenii pot servi preparate precum doradă, midii, calamar și creveți pane, caracatiță la plită, rapane, dar oferta prezintă și alte delicatese.
Pentru cei cu gusturi mai extravagante există scoici, broaște sau creveți în sos de vin, tentacule de calamar, king crab, dar meniul nu se oprește aici.
„Paella Marisco și homarul sunt atracțiile principale”, a spus un vânzător.
Cel mai ieftin produs e dorada, cu 25 de lei pentru 200 de grame. Cele mai mai prețuri sunt pentru scoicile Saint Jacques (60 de lei), homar (100 de lei) și king crab, unde…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24






