Connect with us

Cluj

VIDEO FOTO. Elevii din Cluj-Napoca, pregătiți să salveze vieți. 40 de sesiuni gratuite de instruire prin Primul Ajutor în Școală

Published

on



Peste 500 de liceeni au învățat tehnici esențiale de intervenție în situații de urgență, participând la sesiuni interactive de prim ajutor.

Proiectul „Primul Ajutor în Școală”, derulat de Asociația Formatorilor Medicali Acreditați (AFMA), continuă să contribuie la educația pentru siguranță și prevenție a elevilor din Cluj-Napoca. Cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Ministerului Educației, School of Health și al comunității locale, în perioada octombrie – noiembrie 2024, peste 500 de elevi de liceu din clasele IX-XII au participat la 40 de sesiuni interactive de prim ajutor.

Proiectul, unic în România prin amploarea și abordarea sa educațională, urmărește să pregătească tinerii pentru a interveni rapid și eficient în situații de urgență, contribuind astfel la crearea unei generații mai responsabile și mai conștiente de importanța acordării primului ajutor.

Peste 500 de liceeni au învățat tehnici esențiale de intervenție în situații de urgență, participând la sesiuni interactive de prim ajutor.

Proiectul „Primul Ajutor în Școală”, derulat de Asociația…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Cosmin Oltean, antrenorul echipelor ”Leii” Câmpia Turzii și UNIVERSITATEA, nominalizat la Superlativele Rugbyului

Published

on






Federația Română de Rugby a lansat ediția 2025 a „Superlativelor din rugbyul românesc”, competiția anuală în care fanii aleg cei mai valoroși jucători,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Primăria Cluj-Napoca scoate la concurs 45 de posturi pentru noul Cămin pentru Vârstnici „Sfântul Vasile cel Mare”

Published

on






Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM), deschide o amplă campanie de recrutare pentru 45 de posturi necesare…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Seara protestelor la Cluj. Studenții, în stradă pentru burse, s-au alăturat celor care au cerut o justiție independentă

Published

on






Sute de clujeni au protestat joi seara la Cluj-Napoca. Primii au ieșit în stradă studenții, care au cerut să fie oprită austeritatea din Educație, care le-a tăiat din…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Gala Premiilor UMF Cluj. Marele Premiu ”Iuliu Hațieganu”: dr. Dafin Mureșan și colectivul extensiei Novara (Italia)

Published

on






Medicii de elită ai Clujului au fost onorați, joi seară, la Gala de Premiere a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu”, o sărbătoare…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading