Cluj
VIDEO FOTO. Femeie văzută noaptea trecută pe marginea drumului, în Florești, căutată de polițiști. Ați văzut-o?
O situație neobișnuită a avut loc în noaptea trecută, când o femeie a fost văzută pe marginea drumului, în zona centurii din Florești, în jurul orei 02:40. Persoana care a sunat la poliție a încercat să o ajute, dar femeia a refuzat sprijinul oferit.
Îngrijorat de situația femeii, apelantul a alertat autoritățile. Polițiștii au început să o caute pe femeie noaptea trecută, dar nu au reușit să o găsească până în prezent. Căutările au fost reluate a doua zi, implicând și jandarmi, dar și voluntari dintr-o asociație locală.
„La data de 10 august, în jurul orei 02.40, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centurii din localitatea Florești, se află o persoană adultă, de sex feminin, singură, iar din cauza zonei și orei nepotrivite la care a fost văzută, apelantul a decis să-i ofere ajutor, însă femeia ar fi refuzat.
O situație neobișnuită a avut loc în noaptea trecută, când o femeie a fost văzută pe marginea drumului, în zona centurii din Florești, în jurul orei 02:40. Persoana care a sunat la poliție a încercat să o ajute, dar…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a…
Citește mai mult pe Cluj24






