Cluj
VIDEO FOTO. Găină umplută pentru nuntă, cu strigăturile aferente, cici fierți și pizza românească, la un festival al USAMV Cluj
Zeci de studenți de anul IV din 12 județe de la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca au prezentat, miercuri, produsele pregătite după rețete vechi de sute de ani, în cadrul Festivalul Produsului Tradițional.
Conf. dr. Avram Fițiu, coordonatorul cursului de Controlul și Certificarea Produselor, a declarat că, evenimentul, aflat la a 18-a ediție, își propune descoperirea, din cămara bunicilor, a rețetelor autentice, cu o vechime de minimum 30 de ani, care ar putea fi atestate la nivel național sau european ca produse tradiționale sau cu protecție de origine geografică.
”Nu prezentăm neapărat rețete ci povești, iar studenții noștri devin ambasadori ai bunicii la nivel național sau mondial. Este o formă prin care încercăm să recuperăm și să permitem României să aibă un tezaur care să se păstreze și să nu fie pierdut pentru anii care vin.
Noi, în România, avem o gastronomie extraordinar de bogată, dar dacă nu este recunoscută la nivel national și European, nu poți construi elemente de turism, de magnet turistic pentru România”, a spus Fițiu.
Acesta a explicat că România are un număr redus de turiști străini, iar aceștia nu vin în țara noastră dacă nu li se oferă din punct de vedere gastronomic produse autentice.
Cici fierți în zeamă de fasole
Printre cele 40 de produse prezentate de studenți îmbrăcați în costume populare se numără și ”cici fierți în zeamă de fasole”, gătit de studentul Remus Horja după o rețetă din Șimleul Silvaniei, veche de 300 de ani.
”Este o mâncare de post, făcută din făină, apă sare, din care se prepară un aluat, răsucit în mână, și ies ca niște paste, numite cici. Acestea se amestecă cu cartofi răntăliți, cu ceapă călită, sare, piper și boia, și puțin ulei.
Cici se fierb într-o zeamă de fasole uscată, care le dă un gust deosebit. Este o mâncare simplă, din ingrediente simple, dar care este foarte gustoasă și sățioasă.
Pe vremuri, oamenii erau săraci, iar femeile trebuiau să inventeze mâncarea din produsele pe care le avea în casă, ce avea în cămară”, a spus Horja.
Pizza românească reinterpretată
O altă studentă a prezentat ”langalău”, o pizza românească reinterpretată, din aluat de pâine, cu cartofi zdrobiți, iar ca toping include ceapă roșie, ardei gras, cârnați de casă și slănină.
”Rețeta este din județul Satu Mare și are o vechime de peste 60 de ani. Acest produs se gătea pentru elevii care au absolvit clasa a VIII-a sau la sărbători religioase, ca un aperitiv”, a precizat Danaris Miel.
Găină umplută pentru nuntă
Valentina Rednic, din comuna Bârsana, județul Maramureș, a gătit o găină umplută pentru nuntă, ornată cu frunze verzi, care are în spate o tradiție de 150 de ani.
”Găina este umplută cu ceapă călită, măruntaie, cu pâine de casă, și este adusă în fața nașilor de către fetele tinere și este însoțită de strigături, cum este, de exemplu, <>”, a precizat studenta.
Produsele au fost degustate de membrii juriului, care au dat note studenților.
Lista studenților și a produselor prezentate
- Crăciun Anca Laura Maria – Pălăneț din Sânpetru de Câmpie, jud. Mureș
- Kinal Orsolya-Gabriella – Celtă șvăbească, sat Moftinu Mare, jud. Satu Mare
- Rontea Diana-Maria – Urdoici dulci, comuna Rodna, jud. Bistrița-Năsăud
- Druță Cristina – “Mosocoarne” din comuna Motiș, jud. Sălaj
- Ștefanca Loredana-Mariana Oana – Vărzar de Maramureș, comuna Bârsana, jud. Maramureș
- Marinca Vlăduț-Petru – Miel umplut, sat Breb, jud. Maramureș
- Bunea Ioana Maria – Pupuri cu varză, Blaj, jud. Alba
- Cosma Patrick-Valentin – Mălai dulce cu prune uscate, comuna Budești, jud. Maramureș
- Elekes Deborah Gertrude-Alice – Strudli cu silvoiță din satul Sanislău, jud. Satu Mare
- Hada Andrei – Virșli de oaie, comuna Ighiu, jud. Alba
- Horja Remus-Adrian – Cici fierți în zeama de fasole, Șimleu Silvaniei, jud. Sălaj
- Kallai Lorand – Bulz, sat Arpașul de Sus, jud. Sibiu
- Kovács Márk-Ferencz – Cozonac dulce, sat Izvorul Crișului, jud. Cluj
- Lukacs Henrietta – Aranygaluska (Găluște aurii), comuna Craidorolț, jud. Satu Mare
- Miel Danaris Georgiana – Langalău, sat Lucăceni, jud. Satu Mare
- Prașca Ionuț-Andrei – Pături cu brânză, sat Colibița, jud. Bistrița-Năsăud
- Rednic Ioana-Valentina – Găină umplută de nuntă, comuna Bârsana, jud. Maramureș
- Rusu Bianca-Raluca – Turtă dulce, comuna Vișinelu, jud. Mureș
- Sebaș Valentin – Plăcinte în cuptor cu lemne, sat Țelna, jud. Alba
- Szanto Rares Vasile – Zamă de verze, sat Rona, jud. Sălaj
- Vancea Ovidiu – Gomboți cu prune, Ocna Mureș, jud. Alba
- Vlaicu Gabriela-Maria – Bulgărași de zăpadă, comuna Sânmihaiul-Almașului, jud. Sălaj
- Cifu Andreea – Alivencă de Bilbor, comuna Bilbor, jud. Harghita
- Brîndușan Florin-Junior – Burger tradițional, jud. Satu Mare
- Cheregi Izabela – Palențe împletite cu brânză, Cehei, jud. Salaj
- Turc Renata-Natalia – Zacuscă de Tihău, jud. Sălaj
- Varga Paula – Brânză telemea – Bârsana, jud. Maramureș
- Bunea Diana Nicoleta – Sfinți (Mucenici moldovenești) – Piatra Neamț, jud. Neamț
- Oprea Mihaela Rodica – Chișcă de porc cu păsat – sat Chechiș, jud. Sălaj
- Gabor Adela – Pancove ardelenești, Nadășu, jud. Cluj
- Pop Simona Raluca – Gomboți cu poame, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud
- Strajescu Mihai-Bogdan – Carne de porc în cir, Turda, jud. Cluj
- Dan Andreea Alexandra – Plăcinte cu lobodă și brânză de oaie – Iara, jud. Cluj
- Bucureștean Adrian – Balmoș moțesc din Marna Nouǎ, comuna Sanislǎu, jud Satu Mare
- Tamaș Ioan Eugen – Mălai dulce de Dej, jud. Cluj
- Lucaciu (Pop) Cosmina Maria – Cocă cu prune, varză și brânză, Urmeniș, jud. Bistrița-Năsăud
- Carpineanu Călin – Cozonac bucovinean de Suceava, jud. Suceava
- Scurtea Andrei – Magiun de prune Topoloveni, jud. Argeș
- Șerban Dorothea – Balmoș, Mediaș, jud. Sibiu
- Nemeș Septimiu Sever – Drob de miel în prapure cu leurdă și urzici, Cojocna, jud. Cluj
Zeci de studenți de anul IV din 12 județe de la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca au prezentat, miercuri, produsele pregătite după rețete…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Judecătoarea Ramona Mornăilă de la Curtea de Apel Cluj a murit, la vârsta de 49 de ani, la doar trei zile de la pensionare, pe 1 decembrie.
Mesaj plin de…
Citește mai mult pe Cluj24
În Cluj-Napoca în Parcul Central, când zgomotul devine pericol, duminică, 30 decembrie, zi de Sfântul Andrei, ora 11:30. Parcul mare (aproape unic și singuratec) din…
Citește mai mult pe Cluj24
Unul dintre cei mai apreciați designeri la nivel internațional și Chief Design Officer al companiei Ferrari, Flavio Manzoni, va fi prezent în România, la Cluj, unde va…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. Un avocat și alte opt persoane, cercetate într-o rețea de droguri destructurată de DIICOT Cluj
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au destructurat miercuri o rețea de trafic…
Citește mai mult pe Cluj24









