Connect with us

Cluj

VIDEO FOTO. Liceenii clujeni au testat un transportor blindat PIRANHA V în tabăra militară din poligonul Someșeni

Published

on



Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în colaborare cu Asociația „Mareșal Constantin Prezan” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, organizează cea de-a doua ediție a taberei tematice „Militar în devenire”, un proiect dedicat elevilor de liceu din județul Cluj, pasionați de domeniul militar.

Activitățile se desfășoară în perioada 24–25 iulie 2025, în poligonul semiîngropat Valea Murătorii din Someșeni, și urmăresc familiarizarea participanților cu specificul Armatei României, dezvoltarea spiritului de competiție și consolidarea abilităților de lucru în echipă.

Joi, 24 iulie, între orele 08:30 și 11:00, liceenii participă la sesiuni de pregătire individuală de specialitate, având ocazia să se deplaseze cu transportorul blindat PIRANHA V, un vehicul modern aflat în dotarea forțelor terestre.

Vineri, 25 iulie, între orele 09:00 și 12:00, sunt programate competiții aplicativ-militare, iar la final va avea loc festivitatea de premiere care va marca încheierea taberei.

Tabăra face parte dintr-un demers amplu de promovare a profesiei militare în rândul tinerilor, încurajând totodată colaborarea între instituțiile de apărare, societatea civilă și sistemul educațional.

Ce este PIRANHA V?

PIRANHA V este un transportor blindat pentru trupe, de ultimă generație, produs de compania General Dynamics European Land Systems și aflat în dotarea Armatei României începând cu 2020.

Vehiculul oferă protecție avansată și poate transporta până la 11 militari complet echipați.

PIRANHA V este adaptabil pentru diferite misiuni și este echipat cu o stație de armament telecomandată, ceea ce îi conferă un plus de siguranță în operațiuni.

Prezența acestui vehicul în cadrul taberei reprezintă o ocazie inedită pentru elevi de a interacționa direct cu mașinării militare de vârf utilizate în misiuni.

Marina Stejerean

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în colaborare cu Asociația „Mareșal Constantin Prezan” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, organizează cea de-a doua ediție…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO FOTO. Rețea de spălare a banilor și trafic de droguri destructurată la Cluj. 300 de milioane de euro prin firme-fantomă

Published

on






Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au destructurat o grupare suspectată că ar fi spălat sume…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Florești, cea mai mare comună din România, fără bibliotecă publică. Părinții cer includerea proiectului în bugetul local 2026

Published

on






Florești, cea mai mare comună din România, ar putea face un pas important spre dezvoltarea infrastructurii educaționale și culturale, după ce Asociația de Părinți…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Compania bosniacă Integral susține că nu a autorizat participarea la Centura Metropolitană din Cluj și acuză furt de identitate

Published

on






Compania bosniacă „Integral Inženjering” susține că ar putea fi victima unor abuzuri în mai multe proceduri de achiziții publice din România și afirmă că nu a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

U-BT Cluj-Napoca încheie sezonul regulat din Liga Adriatică cu o deplasare la Borac Čačak

Published

on






U-BT Cluj se pregătește pentru ultimul meci din sezonul regulat al Ligii Adriatice, programat sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 19:00, în deplasare, împotriva formației…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading