Cluj
VIDEO FOTO. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a promis la Agraria înființarea registrului digital al zilierilor
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a participat, joi, la deschiderea Târgului Agraria de la Jucu, unde a vizitat mai multe standuri ale unor expozanți, a vorbit cu fermierii și a degustat mai multe brânzeturi produse în județul Cluj.
Chesnoiu a fost întâmpinat cu pâine și sare la intrarea în târg de un grup de tinere îmbrăcate în costume populare.
”Târgul Agraria de la Cluj este o tradiție, este deja la a 6-a ediție de când are loc la Jucu. Am văzut tehnologii moderne, exemplare din zootehnie excepțional de frumoase. E foarte important să știm ce patrimoniu și ce potențial avem în agricultură”, a spus ministrul.
Acesta a anunțat că în perioada următoare se va înființa un registru digital pentru angajarea zilierilor în agricultură, pentru a fi cât mai accesibil acest proces.
”Birocrația trebuie să fie ultimul zid în calea derulării unui parteneriat între angajator și zilier. Pe raza unui județ, în momentul în care ai nevoie de un zilier, trebuie să îl poți găsi într-o bază de date unică, să-l poți contacta și să poți face în format digital toate procedurile legale de derulare a activității într-o fermă”, a spus Chesnoiu.
Vizitatorii târgului au putut vedea, printre altele, tractoare importate, în premieră, din Coreea de Sud, drone pentru agricultură produse în Ucraina, dar și tractoare americane, cu scaune din piele, aer…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24



