Cluj
VIDEO FOTO. Pasiunea pentru jocurile LEGO se transmite la Cluj din tată în fiu. Expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
O expoziţie complexă de proiecte realizate cu piese LEGO este găzduită până duminică de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat anual de Asociaţia Brickenburg, care activează încă din 2008 şi întruneşte în prezent în jur de 100 de pasionaţi. Există doar 350 de astfel se asociaţii partenere LEGO în întreaga lume.
Sever Alicu, organizator al evenimentului şi ambasador LEGO în România, explică în interviul oferit că expoziţia de început de an prezintă lucrări în premieră şi părţi din colecţii axate pe teme speciale, oferindu-i publicului ocazia de a observa de aproape funcţionarea mecanismelor care pun în mişcare dioramele.
În ediţia aceasta au fost prezentate lucrări realizate de peste 30 de persoane, în mare parte proiecte individuale. Temele sunt diverse, de la expoziţii de animale, la oraşe traversate de trenuri şi peisaje de iarnă.
Pasiunea lui Laszlo Ambrus și a familiei sale
Printre realizatorii machetelor se numără şi Laszlo (Laci) Ambrus, membru Brickenburg de 10 ani. El povesteşte cum s-a simţit să se întoarcă la LEGO la vârsta adultă: „A fost plăcut. Am început să asamblez o maşinuţă pe care o aveam de când eram mic şi mi-am adus aminte de copilărie”.

A redescoperit împreună cu soţia lui bucuria acestui hobby, observând adiţii fascinante în domeniu: motoare, componente electronice programabile şi seturi de iarnă. Pasiunea i-a făcut să creeze proiecte din ce în ce mai complexe, ajungând într-un final să se înscrie în Brickenburg. De atunci participă la cele două expoziţii anuale şi chiar la festivaluri internaţionale.
LEGO a ajuns să fie pasiunea întregii familii, cei doi copii ai cuplului Ambrus fiind la fel de dedicaţi ca părinţii lor şi având la rândul lor proiecte expuse. Mezinul, în vârstă de 11 ani, realizează construcţii cu inspiraţie asiatică, din gama Lego Ninjago sau cu seria animată One Piece. Fratele lui în vârstă de 14 ani construieşte machete de oraşe.


Tatăl exlică: „Diorama pe care o vedeţi aici este doar o mică parte din ce are el acasă. Construieşte constat şi o îmbunătăţeşte mereu.” Familia a expus şi un extins proiect comun, o scenă rurală de Crăciun, cu case înzăpezite, brazi împodobiţi şi reni care se mişcă prin componente elecronice. Realizarea acestui exponat complex a durat mai multe zile.
Pe lângă dioramele fascinante ale pasionaţilor, expoziţia prezintă şi un alt punct de interes pentru vizitatori: oportunitatea de a-şi folosi creativitatea pentru a realiza propriile construcţii. Curioşilor de toate vârstele le este pus la dispoziţie un spaţiu interactiv, cu o multitudine de piese LEGO de diverse forme, culori şi dimensiuni.
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 16-17 ianuarie între orele 11:00- 19.00 şi pe 18 ianuarie între orele 11:00- 17:00. Ultima intrare se face cu jumătate de oră înainte de închidere.
Asociaţia Brickenburg organizează anual şi o expoziţie internaţională. Aceasta va avea loc în luna octombrie şi se va extinde în întregul Muzeu Etnografic.
Ilinca Zmău
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
O expoziţie complexă de proiecte realizate cu piese LEGO este găzduită până duminică de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Logo-ul unei firme IT din Cluj, pe o mașină de Formula 1. Lansarea monopostului Visa Cash App, la Detroit
Visa Cash App Racing Bulls a dezvăluit noul său monopost pentru sezonul 2026 de Formula 1 într-un eveniment spectaculos desfășurat la stația istorică Michigan Central…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
LIVE TEXT. U-Banca Transilvania Cluj, față în față cu BC Dubai. Atmosferă incendiară pe BTarena
Cluj
17 ianuarie 2026, 26 de ani de la moartea lui Ion Rațiu, „cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut”
Sâmbătă, 17 ianuarie, se împlinesc 26 de ani de la moartea lui Ion Rațiu, una dintre cele mai respectate și emblematice figuri ale exilului românesc și ale…
Citește mai mult pe Cluj24
