Cluj
VIDEO FOTO.Pompierii de elită ai ISU Cluj, câștigătorii unui concurs de simulare accidente cu victime încarcerate. Sfaturile lor
Sunt doar trei, dar lucrează ca unul, înțelegându-se, câteodată, din priviri. Nu pierd timpul, fiecare știind ce are de făcut: Magda decide modul de intervenție, Marian, care e mai subțirel, se strecoară în mașina contorsionată în urma accidentului pentru a crea drum paramedicilor la victima încarcerată, iar Adelin, care are forță mai mare, se ocupă de stabilizarea mașinii și de tăierea portierelor. Ei sunt echipa de elită a ISU Cluj care a ocupat, la sfârșitul lunii mai, locul 1 la etapa zonală a concursului de descarcerare de la Cluj-Napoca, clujenii fiind urmați pe podium de echipele de la ISU Maramureș și ISU Bistrița.
Cei trei se pregătesc acum de faza națională, programată la jumătatea lunii iulie la Titu, în județul Dâmbovița.
Colegi de la școala de pompieri
Plutonierii Marian Tofană și Cseke Adelin se cunosc de 6 ani, încă de pe băncile Școlii de Subofițeri de Pompieri ”Pavel Zăgănescu” de la Boldești și au participat, până acum, la sute de intervenții de descarcerare în urma unor accidente, dar și la incendii sau alte cazuri.
Sunt doar trei, dar lucrează ca unul, înțelegându-se, câteodată, din priviri. Nu pierd timpul, fiecare știind ce are de făcut: Magda decide modul de intervenție, Marian, care e mai subțirel, se strecoară în mașina…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători…
Citește mai mult pe Cluj24
Circulația rutieră va fi restricționată temporar joi, 18 decembrie, pe o porțiune circulată din comuna Florești. Autoritățile locale anunță închiderea traficului…
Citește mai mult pe Cluj24
Serviciul Român de Informații (SRI) a revenit la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu mediul academic, continuând seria prezentărilor dedicate recrutării și…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilității
Deputatul Remus Lăpușan a declarat în Parlamentul României că România traversează o perioadă dificilă, marcată de probleme grave care afectează direct viața…
Citește mai mult pe Cluj24




