Cluj
VIDEO. George Simion (AUR), în Valea Jiului de Ziua Minerului: „Ursula vrea să închidem tot și să ne încălzim la soare”
Președintele AUR, George Simion, a mers în Valea Jiului pentru a aduce un omagiu minerilor uciși în Greva de la Lupeni din 1929. Liderul AUR a vizitat mai multe mine aproape părăsite, unde au mai rămas doar câțiva muncitori. Mulți dintre ei au fost dați afară în urma ordonanțele adoptate de fostele guvernări.
„Nu avem de ce să ne amestecăm noi cu PSD și PNL. Pentru că la fel cum a fost reprimată revolta minerilor din 5-6 august de către țărăniști în perioada interbelică, la fel au îngropat ei acum orice speranță pentru minerit, au distrus mineritul și au distrus țara timp de 34 de ani. Au mințit în mod repetat că vor ajuta Valea Jiului și că va renaște România. Așa că niciun pact cu PSD-PNL, nici o alianță cu PSD-PNL, mergem până la capăt pentru că suntem ultima speranță a românilor” a transmis, din Valea Jiului, liderul AUR.
Nimeni la mină
După omagiul adus minerilor la mina Lupeni, George Simion a mers la mina Livezeni, acolo unde nu a găsit pe nimeni. Directorul Complexului Energetic Valea Jiului a fost reținut de DIICOT pentru că ar fi angajat oameni fictiv.
„Termocentrala oricum funcționează la capacitate minimă, trei zile pe săptămână, în condițiile în care știm că a fost retehnologizată cu tehnologie japoneză de ultimă generație în ultimii ani. Cu toate acestea, se va închide pentru că se închid minele”, i-a spus liderului AUR un locuitor din Valea Jiului.
„Asta e dorința Ursulei von der Leyen și a Comisiei Europene pentru sectorul minerit din Valea Jiului și din toată România. Să închidem tot și să ne încălzim de la soare sau când bate vântul. Iar soarta României arată sumbru”, a fost răspunsul dat de George Simion.
Imediat după comunism în România erau 57.000 de mineri. După prima ordonanță de închidere a minelor au rămas puțin peste 17.000, iar acum au rămas 2.000.
Mineri șomeri
Președintele AUR a stat de vorbă cu foștii mineri, care și-au pierdut locurile de muncă după ce minele au fost închise de ordonanțele guvernărilor din ultimii 34 de ani. Unul dintre aceștia i-a spus liderului AUR că acum este nevoit să lucreze ca șofer de tir. O altă femeie, care a lucrat 33 de ani în domeniul mineritului și care și-a pierdut recent locul de muncă, și-a spus oful:
„După 15 ani de profesat ca inginer, m-am reprofilat. Am rămas în cadrul companiei. De aproape 18 ani sunt jurist, am fost director direcție juridică și mi-au desfințat postul. Surprinzător, în condițiile în care s-au înființat posturi, am angajat o grămadă de personal care nu își găsește locul. Acum, asta este”, i-a spus femeia lui George Simion.
Președintele AUR, George Simion, a mers în Valea Jiului pentru a aduce un omagiu minerilor uciși în Greva de la Lupeni din 1929. Liderul AUR a vizitat mai multe mine aproape părăsite, unde au mai rămas doar câțiva muncitori….
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
GALERIE FOTO. Moș Crăciun vine pe 4 roți. Peste 180 de familii din Apuseni au primit cadouri de la voluntarii CERT Transilvania
Pe 13 decembrie 2025, voluntarii CERT Transilvania au transformat magia Crăciunului în realitate pentru peste 180 de familii și 150 de copii din zonele montane greu…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”
Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Investigația Recorder „Justiție capturată” ajunge la Cinema ARTA. Discuție cu Andrea Chiș, fostă membră CSM
Unul dintre cele mai discutate documentare românești ale ultimilor ani, Justiție capturată, va fi proiectat la Cinema ARTA, într-un eveniment special dedicat dezbaterii…
Citește mai mult pe Cluj24





