Connect with us

Eveniment

VIDEO. Grindină peste Cluj. Pericol pentru culturile de pomi şi legume. Cod galben

Published

on



Un val de grindină s-a abătut, joi, în jurul orei 15.00, cel puţin peste zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. Mărgele destul de mari de gheaţă au căzut necontenit, în ritm rapid, timp de circa 15 minute.

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de luni, între orele 13:00 – 21:00, în 22 de judeţe din Transilvania, Maramureş şi la munte.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în cele 22 de judeţe vor fi, local, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 de l/mp.

Se vor afla integral sub Cod judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna şi, parţial, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

știrile Cluj24.ro pe Google News

Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Șoferiță din Bistra, prinsă băută la volan. Este cercetată de polițiști

Published

on

O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului. 

Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Înscrierea în clasa pregătitoare 2026: Ce vârstă trebuie să aibă copiii. Condiții pentru a fi acceptați mai devreme

Published

on

Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 se va face conform unor reguli clare privind vârsta copiilor și condițiile de admitere.

Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august 2026, inclusiv, sunt obligați să îi înscrie în clasa pregătitoare.

Așadar, părinții trebuie să știe exact ce vârstă trebuie să aibă copilul pentru a începe școala.

Totodată, aceștia trebuie să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO Autostrada A1 Sibiu-Piteşti: Cum va arăta sectorul Poiana-Tigveni. Va avea 28 de structuri, cea mai înaltă de 41 de metri

Published

on

Direcția Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a publicat joi un clip video care prezintă, într-o simulare 3D, cum va arăta cel mai lung sector din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, între Cornetu și Tigveni, secțiune construită de italienii de la WeBuild.

Potrivit DRDP Craiova, secțiunea 3 Poiana – Tigveni este una dominată de structuri, 28 la număr, dintre care cea mai înaltă va avea 41 de metri.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Sebeș. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu

Published

on

Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:45, la intrarea în municipiul Sebeș dinspre Lancrăm. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu. 

Update, ora 22:35 – Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Vorța, județul Hunedoara.

Acesta nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading