Eveniment
VIDEO Iordania: Fostul prinţ moştenitor "în arest la domiciliu"
Fostul prinţ moştenitor şi frate vitreg al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a anunţat sâmbătă că se află „în arest la domiciliu” în palatul său din Amman, după ce a fost acuzat de armată de activităţi împotriva „securităţii regatului”, notează AFP.
Într-o înregistrare video transmisă BBC de avocatul său, prinţul Hamza a afirmat că şeful de stat-major al armatei a venit la domiciliul său şi i-a spus că „nu i se permite să iasă din locuinţă”. El a negat participarea la vreun complot şi a acuzat autorităţile ţării sale de „corupţie” şi „incompetenţă”.
Agenţia oficială de presă Petra informase anterior că autorităţile au arestat un fost consilier al regelui, Bassem Awadallah, şi alte câteva persoane din „motive de securitate”, în timp ce jurnalul american Washington Post a raportat despre un complot pentru răsturnarea regelui.
Într-un comunicat, şeful statului-major iordanian, generalul Yousef Huneiti, a subliniat că prinţul Hamza a fost „îndemnat să înceteze activităţile care ar putea fi utilizate pentru a submina stabilitatea şi securitatea regatului”, dar a dezminţit arestarea acestuia.
„Nimeni nu este mai presus de lege. Securitatea şi stabilitatea Iordaniei sunt pe primul loc”, a spus generalul Huneiti. „Toate măsurile luate sunt în cadrul legii şi după o anchetă amănunţită”, a adăugat el.
Înregistrări video pe reţelele de socializare au arătat o desfăşurare masivă a poliţiei în apropierea palatelor regale din cartierul Dabouq din Amman.
Potrivit Washington Post, prinţul Hamza este vizat de o anchetă după „descoperirea a ceea ce responsabili ai palatului au descris ca un complot complex şi pe scară largă” pentru a-l răsturna pe regele Abdullah al II-lea.
Acest complot „a inclus cel puţin un alt membru al familiei regale, precum şi şefi de triburi şi membri ai conducerii serviciilor de securitate ale ţării”, a adăugat, citând un oficial cu rang înalt într-un serviciu de informaţii din Orientul Mijlociu.
„Nu fac parte din nicio conspiraţie sau vreo organizaţie malefică”, s-a apărat prinţul în videoclip, regretând că nu mai este posibil, potrivit acestuia, să-şi exprime opinia sau să critice autorităţile „fără a fi intimidat, hărţuit sau ameninţat”.
Puterea iordaniană crede că „interesele personale, interesele sale financiare, corupţia sa sunt mai importante decât viaţa, demnitatea şi viitorul celor zece milioane de oameni care trăiesc aici”, a mai acuzat prinţul Hamza.
„Din păcate, această ţară s-a scufundat în corupţie, nepotism şi proastă administrare, având ca rezultat nimicirea sau pierderea speranţei”, a continuat el.
Hamza este fiul cel mare al regelui Hussein şi al soţiei sale americane, regina Noor, născută Lisa Halaby. Conform dorinţelor tatălui său, decedat în 1999, a fost numit prinţ moştenitor când Abdullah a devenit rege. Dar în 2004, Abdullah l-a deposedat de titlu şi i l-a dat fiului său cel mare, Hussein.
A Coup attempt in #Jordan—Jordan’s Crown Prince Hamza, his mom Queen Noor & 20 officials detained. An intel official said the plan was “well-organized” & the plotters have “foreign ties.”
My prediction: regimes that bankroll coups…Saudi Arabia &/or UAE.pic.twitter.com/bGTiOpP8X0
— Rula Jebreal (@rulajebreal) April 3, 2021
Persoana a cărei a anunţat-o agenţia Petra, Bassem Awadallah, a fost şeful de cabinet al regelui din 2006 până în 2007 şi apoi şef al curţii regale până în 2008. Acest fost ministru al finanţelor şi planificării era foarte apropiat de suveranul iordanian, dar şi un personaj controversat.
Bassem Awadallah a demisionat din funcţia de şef al curţii regale în 2008, după ce a fost acuzat de unii deputaţi şi politicieni, precum şi de jurnalişti că s-a amestecat în planurile de privatizare ale ţării.
Doi aliaţi ai Iordaniei şi-au exprimat rapid sâmbătă sprijinul pentru regele Abdullah al II-lea.
„Urmărim îndeaproape informaţiile şi suntem în contact cu oficialii iordanieni. Regele Abdullah este un partener-cheie al Statelor Unite şi are sprijinul nostru deplin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.

În Arabia Saudită, palatul regal şi-a făcut cunoscut pe Twitter „sprijinul deplin pentru Regatul Haşemit al Iordaniei şi pentru deciziile şi măsurile luate de regele Abdullah al II-lea şi prinţul moştenitor Hussein pentru a proteja securitatea şi stabilitatea” în ţară.
Domiciliul forţat al prinţului şi celelalte arestări au intervenit cu câteva zile înainte de sărbătoarea centenarului regatului. La 11 aprilie 1921, regele Abdullah, conducătorul noului stat Transiordania, şi-a format primul guvern, după crearea emiratului în martie 1921, alături de Palestina în timpul mandatului britanic. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) TRT World Now/twitter
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lansează un avertisment dur cu privire la direcția în care se îndreaptă România, susținând că statul se află „la un moment…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Război deschis la CFR Cluj. Eugen Trică îl atacă frontal pe Nelu Varga: „Nu are nimic din fotbal. Să nu-mi mai rostească numele”
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro



