Connect with us

Alba

VIDEO Medic: Peste 95% dintre persoanele vaccinate care se infectează cu Covid nu au plămânii afectați

Published

on



Directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, dr. Diana Manolescu, arată diferențele însemnate în ceea ce privește afectarea pulmonară a pacienților vaccinați și a celor nevaccinați.

Potrivit medicului, peste 95% dintre persoanele vaccinate, care se infectează totuși cu Covid-19, nu au plămânii afectați.

Directorul medical al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara spune că în cazul persoanelor vaccinate care se infectează totuși cu Covid, procentul celor care suferă de afectare pulmonară este mic.

„Am observat o diferență însemnată, din punct de vedere imagistic, între plămânii unui pacient vaccinat împotriva SARS-CoV-2 și cei ai unui pacient nevaccinat.

La peste 95 la sută dintre persoanele vaccinate, care fac totuși o infecție Covid-19, nu există o afectare pulmonară, în timp ce în cazul bolnavilor nevaccinați începe de la 30-40 la sută și poate crește, într-un interval extrem de scurt, uneori chiar și de câteva ore, până la 70-80, și chiar 85 la sută”, a spus dr. Diana Manolescu.

Potrivit acesteia, de multe ori aceste leziuni pulmonare devin incompatibile cu viața.

„Singura soluție este vaccinarea”,…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

SRI anunță că a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de Rusia pe teritoriul României

Published

on

SRI a anunțat că a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de Federația Rusă pe teritoriul României.

Potrivit sursei citate, România a fost vizată, în intervalul iulie-august, de mai multe de astfel de tentative abandonate. SRI precizează că a reușit să prevină materializarea unei operațiuni de sabotaj – cu identificarea atentatorului chiar înainte de a acționa.

”Acest mod de operare face parte din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bacalaureat 2025: cum se vor desfășura probele de competențe în centrele de examen din Alba. Ce trebuie să știe elevii

Published

on

Bacalaureat 2025: Peste 1.800 de elevi de liceu din Alba s-au înscris pentru a susține probele de competențe în sesiunea 2025 a examenului. În comparație cu anii trecuți, acestea sunt susținute în perioada ianuarie-februarie și nu în vară, când sunt probele scrise.

Mai mult decât atât, probele vor fi susținute în perioada în care, în licee, sunt cursuri. Ministerul a stabilit și transmis recomandări pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO Mircea Miclea, despre votul la alegeri: a fost expresia furiei oamenilor pe sistem, nu a TikTok-ului

Published

on

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că explicația a ceea ce s-a întâmplat cu votul din decembrie este ”expresia acestei furii pe sistem, nu a TikTok-ului”.

Profesorul originar din Alba a fost invitat la podcastul Contraste de pe Cluj24.

”În lumea noastră contează mai degrabă spectacolul. Caii de circ sunt mai importanți decât caii de povară….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Accident mortal pe DN75 la Lupșa. Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Published

on

Un accident grav s-a petrecut vineri seara pe DN75, la Lupșa. Un bărbat care circula pe bicicletă a fost lovit de o mașină. Acesta a decedat în urma impactului.

La fața locului a intervenit echipaj de ambulanță.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Lupșa, se află o persoană căzută în afara părții carosabile.

Din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading