Connect with us

Alba

VIDEO: Modalitatea de calcul al incidenței cazurilor COVID va fi schimbată. Secretar de stat: ”Va fi o creștere ușoară

Published

on



Autoritățile vor să schimbe modul în care se calculează rata de infectare cu Covid-19, în baza căreia se stabilesc scenariile în timpul epidemiei.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a declarat luni că șase indicatori vor sta la baza deciziilor de instituire a carantinei locale, iar o decizie finală va fi luată marți, după ce vor fi făcute mai multe simulări.

Rata de infectare COVID în funcție de care se stabilesc scenariile va fi calculată diferit, în funcție de șase indicatori, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

„Sunt șase indicatori. Am avut încă două variabile în interpretarea acestora drept pentru care ne am înțeles cu toții că vom face simulări, iar mâine ne vom întâlni să tragem concluzia finală. Sunt indici de trend evolutiv, rata de incidență, capacitate de testare, număr de cazuri pe unitate teritorială focar sau fără focar. Practic sunt niște indicatori tehnici pe care în momentul în care îi vom agrea cu toții, îi vom face publici”, a precizat Moldovan.

Rata incidenței calculată la 14 zile va fi oprită cu trei zile înainte „pentru a fi siguri că acele cazuri nealocate, care nu aparțin nimănui, vor fi alocate”, a mai…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Peste 11.400 de intervenții ale ISU Alba, în 2025. Evaluarea activității, în prezența generalului de brigadă Constantin Florea

Published

on

Peste 11.400 de intervenții ale ISU Alba, în 2025: Evaluarea activității desfășurate de ISU Alba în anul 2025 a avut loc miercuri, în prezența generalului de brigadă Constantin Florea, prim adjunct al Inspectorulu General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. 

De asemenea, au participat prefectul Nicolae Albu, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și șeful UPU, Aurel Crișan, au transmis reprezentanții ISU…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Românii, neatenți la protejarea datelor personale pe Internet. Date Eurostat

Published

on

Datele Eurostat publicate miercuri arată că doar 56% dintre români au luat măsuri pentru protejarea datelor personale pe internet.

La nivelul Uniunii Europene, în 2025, 76,9 % dintre utilizatorii de internet și-au protejat datele online prin luarea de măsuri pentru a gestiona accesul la datele lor cu caracter personal, potrivit Mediafax.

Eurostat arată că se înregistrează astfel o creștere 3,7% față de 2023, când…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Un bărbat care și-a dat jos pantalonii în Parcul Unirii din Alba Iulia a ajuns în fața instanței. Ce a urmat i-a adus o condamnare

Published

on

Un bărbat din Alba a fost recent condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri de către magistrații Judecătoriei Alba Iulia. Acesta și-a aflat pedeapsa în data de 28 ianuarie 2026. 

Bărbatul a ajuns în fața instanței pentru o faptă comisă în data de 9 octombrie 2023. În ziua respectivă, în jurul orei 15.30, un polițist comunitar care supraveghea ecranele la care sunt conectate camerele video din parc a observat că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

RO e-Factura, OBLIGATORIE pentru persoanele fizice. Ce categorii sunt afectate și ce trebuie obligații au partenerii de afaceri

Published

on

RO e-Factura a devenit OBLIGATORIE pentru persoanele fizice, iar măsura privește și persoanele juridice care trebuie să îşi revizuiască listele de furnizori şi, dacă este cazul, să îi notifice pe aceştia cu privire la noile obligaţii referitoare la facturarea electronică.

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate şi se identifică fiscal prin CNP au obligaţia, începând cu 15…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading