Alba
VIDEO: Orașul de la capătul asfaltului: Cum arată străzile de pământ din Alba Iulia după o ploaie de toamnă
La doar câteva sute de metri de centrul orașului, după fiecare ploaie, civilizația întâlnește Evul Mediu. Cartiere întregi de case din Alba Iulia au, în 2021, drumuri de pământ.
La fiecare ploaie, drumurile se ”topesc” și printre case domnește noroiul.
Situația nu este nouă, a fost cunoscută de administrația Hava, din care a făcut parte și actualul primar Gabriel Pleșa.
Din patru în patru ani, locuitorii din aceste zone au primit promisiuni că străzile vor fi măcar pietruite, dacă nu asfaltate, și cu promisiuni au rămas.
Miercuri, 29 septembrie, a plouat, de dimineață. O banalitate pentru mare parte a locuitorilor din oraș, dar un chin pentru cei care stau în zonele în care utilajele ce toarnă asfalt nu au ajuns vreodată.
Am mers să vedem cum arată străzile Emil Racoviță, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Parâng, Orizont 18, Tarnița și Gilău.
Imaginea e una dezolantă, noroi cât vezi cu ochii și gropi pline de apă.
Pe străzile pline de noroi, doar poștașul se încumetă să meargă pe jos.
Primarul Pleșa promite asfaltarea străzilor în cartierul Arex
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat într-o postare pe contul său de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Pacienții ar putea obține a doua opinie medicală, gratuit. Medicii, obligați să îi programeze la următoarea investigație. PROIECT
Pacienții asigurați vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, măsură care va contribui la creșterea calității actului medical, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat.
Noile modificări vin în completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Astfel, la articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Adeverință medicală obligatorie la revenirea în colectivitate după boli contagioase, din ianuarie 2026
Adeverință medicală obligatorie la revenirea în colectivitate: Elevii și studenții vor fi obligați să prezinte adeverință medicală, iar antepreșcolarii și preșcolarii aviz epidemiologic, la revenirea în colectivitate după boli infecțioase sau contagioase, începând din ianuarie 2026.
Măsura este prevăzută în noua metodologie privind asistența medicală în școli și universități, aprobată prin Ordinul comun al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cum au ajuns să cerceteze polițiștii din Alba, furtul unor haine puse la uscat. Un dosar a ”zăcut” doi ani pe masa procurorilor
Încărcătura de dosare pe care magistrații o subliniază de fiecare dată când se plâng de problemele din justiție se vede cel mai bine la sfârșit de an calendaristic. Atunci zeci de dosare care au zăcut pe birourile procurorilor sunt închise, deoarece faptele sunt infime, banale și mai tot timpul nu se poate stabili cine le-a comis.
Este și cazul a două dosare deschise de polițiști și care au ajuns în atenția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
S-a enervat, a luat hainele soțului și le-a dat foc. Un bărbat din Alba și-a iertat soția care i-a incendiat îmbrăcămintea
Sfârșitul de an în sistemul judiciar vine cu o serie de dosare închise de magistrați, iar județul Alba nu face excepție. Este vorba despre fapte minore, care fie sunt cu autori necunoscuți, care au un prejudiciu extrem de mic, sau în care persoana vătămată își retrage plângerea.
Un caz care a ajuns pe masa polițiștilor a fost de distrugere prin incendiere. Mai pe scurt o femeie din Alba, după o ceartă a luat mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro


