Connect with us

Alba

VIDEO Părintele Mihai Himcinschi, despre Postul Crăciunului: Sufletul omului modern trebuie să înțeleagă simplitatea trecutului

Published

on



Creștinii ortodocși sunt în Postul Crăciunului, o perioadă de cumpătare fizică și mentală. Însă, într-o societate de consum și într-o continuă mișcare, omul modern tinde să considere postul ca un exercițiu culinar și să uite partea spirituală, care de fapt este și cea mai importantă. 

Am stat de vorbă cu decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia, preot prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, pentru a afla ce reprezintă Postul Crăciunului și ce ar trebui să respecte persoana care postește timp de 40 de zile.

Am discutat despre omul contemporan, omul cel de toate zilele, care câteodată uită simplitatea din trecut și despre faptul că aceasta îl poate duce mai aproape de spiritualitate. 

Postul Crăciunului este o perioadă de pregătire pentru vederea cuvântului lui Dumnezeu întrupat, nu doar scris, explică preotul Mihai Himcinschi, în timp ce amintește de Moise, care a postit 40 de zile, înainte de a primi Tablele Legii.

Tablele reprezintă cuvântul scris al lui Dumnezeu, iar cuvântul întrupat – Nașterea Fiului, Iisus Hristos.

Postul și rugăciunea, puterea de a lupta cu răutatea

”Întâlnirea cu Dumnezeu este zilnică, însă sărbătoarea Nașterii Domnului este trăirea în prezent a unui eveniment întâmplat în istoria de mântuire a lumii”, mai explică decanul Facultății de Teologie.

Un aspect important, de care creștinii trebuie să țină cont, este echilibrul dintre voință și putință. Una este să vrei, alta este să poți, punctează acesta.

”La nivel personal, creștinul se pregătește pentru o autoeducare. Acesta este rolul postului, de a-ți educa propria voință. Din acest punct de vedere, pregătirea spirituală, pregătirea mentală și sufletească este litera A din alfabetul postului”, a explicat părintele Himcinschi.

Un exercițiu de voință

”Faci un exercițiu de voință cu o mâncare, pe care poți să o mănânci sau să nu o mănânci. Dacă vrei o mănânci, dacă nu vrei nu o mănânci; propriu-zis tu, ca și creștin, ai făcut un exercițiu de voință.

CITEȘTE ȘI: Postul Crăciunului 2022: Ce nu este bine să faci timp de 40 de zile, până la Sărbătoarea Nașterii Domnului. Tradiții și supestiții

Un exercițiu de voință care, nu doar la nivel psihologic, fizic, duce mai departe la alte etape: pot să beau sau pot să nu beau, pot să fumez sau să nu fumez; asta este un exercițiu de voință”, mai spune Mihai Himcinschi.

Omul contemporan și postul

În linii mari, părintele Mihai Himcinschi explică faptul că postul nu trebuie să fie doar un exercițiu vegetal sau culinar, ci o stare care, combinată cu voința de fapte bune, să atingă un alt nivel spiritual.

Însă, fără acest exercițiu de cumpătare culinară, care este postul timp de 40 de zile, nu poate exista o performanță spirituală. Mai exact, cele două părți ale postului trebuie să fie combinate de către creștin, pentru a atinge adevăratul sens al postirii.

”Părinte, postim dar nu vedem efectele”

Nu de puține ori, preotul Himcinschi aude expresia: ”părinte, postim dar nu vedem efectele”. Aceasta are și o explicație simplă: ”fie își îndreaptă preocuparea strictă spre mâncare și uită de de partea spirituală; sau se concentrează pe partea spirituală și neglijează valoarea nutrițională, ale postului”.

A evoluat modalitatea în care creștinul modern ține post?

Din punctul său de vedere, al unui preot și duhovnic, ”firea umană a slăbit tot mai mult”.

”În ceea ce privește constituția psihofizică, adică legată și de voință, dar și de structura biologică. Oamenii în vechime trăiau mai simplu și erau mai sănătoși. Pentru ei (n.r. – oamenii din trecut), o problemă de post era una dorită chiar, un lucru dorit, așteptau cu nerăbdare să vină postul. (…) Postul este o simplitate în a mânca, ori noi ne complicăm un pic, compunându-ne regimul alimentar cu anumite produse de post, în care apare acest risc de desfrâu al postului. Adică mănânci mâncare de post, dar este un desfrâu al stomacului, pe care părinții din pustiu o numeau gastrofilie, adică iubirea de stomac.

Căutăm să înlocuim berea cu alcool cu aia fără alcool sau carnea cu carne de post, pate de carne cu pate de post, ceea ce este o auto-înșelare. Este o complicare pe perioada aceasta, în loc să avem o simplitate”, a declarat părintele.

Postul în societatea de consum

Decanul facultății face o paralelă foarte interesantă între omul vechi, cel care mânca mai simplu, trăia mai simplu, se îmbrăca mai simplu, dar era mai împlinit spiritual, și omul actual.

Pe omul din trecut lucrurile mici îl făceau fericit, iar asta se vedea și în ceea ce însemna postul în trecut.

Acum, în prezent, societatea de consum în care trăim, care ne formează din obligații și din zeci de canale de informații, tinde să adauge și să compună într-o manieră modernă postul.

CITEȘTE ȘI: Începe Postul Crăciunului. Sfaturi ANPC pentru cei care cumpără produse de post. La ce trebuie să fie atenți

De la fructe de mare la dezlegări la pește, la produse de sinteză din produse naturale, la înlocuitori de carne sau produse lactate, toate acestea tind să complice un fapt care la origine trebuie să fie simplu.

”Postul îți creează o simplitate a minții, a gândirii, a comportamentului, care se poate traduce în virtuți, în bunătate iertare, iubire. Postul nu ar trebui extras din contextul unei vieți de creștini, ci văzut ca un lucru complementar”, a mai spus Mihai Himcinschi.

Postul, o cumpătare care duce spre o viață în Hristos

Postul, în linii mari, trebuie să fie o stare de bine, în care psihicul, spiritualul trebuie să se combine cu fizicul și realul din viața de zi cu zi și care trebuie să ducă la o cumpătare.

O cumpătare pe care părintele Mihai Himcinschi o explică simplu:

”Cumpătarea care ne conduce spre o viață în Hristos și o dragoste față de semeni, un mod de a fi. Întodeauna postul, alături de rugăciune, de faptele bune, este un mod de viață.

Dacă ajungem acolo, își atinge scopul postul pe care îl ținem. Dacă nu, vom rămâne mereu ancorați în cotidianul agitat și tulburat al unei vieți complicate, compuse cum vă spuneam înainte”, a încheiat discuția, cu reporterul alba24.ro, decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia, Mihai Himcinschi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Creștinii ortodocși sunt în Postul Crăciunului, o perioadă de cumpătare fizică și mentală. Însă, într-o societate de consum și într-o continuă mișcare, omul modern tinde să considere postul ca un exercițiu culinar și să uite partea spirituală, care de fapt este și cea mai importantă. 

Am stat de vorbă cu decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia, preot prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, pentru a afla ce reprezintă Postul Crăciunului și ce ar trebui să respecte persoana care postește timp de 40 de zile.

Am discutat despre omul contemporan, omul cel de toate zilele, care câteodată uită simplitatea din trecut și despre faptul că aceasta îl poate duce mai aproape de…

Citește mai mult pe Alba24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Angajări la stat: posturi disponibile în instituții publice din județul Alba. Calendarul concursurilor, condiții pentru candidați

Published

on

Angajări la stat. Mai multe instituții publice din județul Alba organizează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia

  • administrator…

    Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

2 martie: spectacol folcloric la Casa de Cultură a orașului Teiuș, înaintea Postului Paștelui. Program

Published

on

Primăria Teiuș organizează duminică, 2 martie, la Casa de cultură, un spectacol focloric, pentru a marca tradițiile și obiceiurile înaintea Postului Paștelui. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația ”Dor Teiușan”.

”La Teiuș. tradițiile și obiceiurile, valorificate într-un spectacol de excepție, marca Dor Teiușan.

Invităm iubitorii de tradiții autentic românești, duminică, 2 martie 2025,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor din Alba: sute de persoane legitimate și vehicule verificate. Amenzi de peste 76.000 lei

Published

on

Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate în ultime 48 de ore, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 790 de verificări de persoane și 467 de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ministerul Sănătății: controalele ANPC în spitale sunt ilegale. Precizări privind verificările din Alba și din țară

Published

on

Ministerul Sănătății atenționează, cu referire la controalele ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, că acestea ”nu se pot desfășura în afara cadrului legal”. Într-un comunicat, reprezentanții ministerului susțin că ” ne dorim să nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC”.

Reamintim că ANPC face verificări în Alba și în țară privind serviciile de preparat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading