Alba
VIDEO: Paul Tolas, luptătorul din Alba Iulia, a obținut o medalie de bronz la Campionatul Mondial de Kickbox din Egipt
Luptătorul de kickbox din Alba Iulia, Paul Tolas, s-a întors cu o medalie de bronz de la Campionatul Mondial de Kickbox desfășurat în urmă cu câteva zile în Egipt.
Paul a reușit să reprezinte România cu succes în ringul de kickbox, în fața a doi adversari puternici din Egipt și Argentina.
Sportivul din Alba Iulia a făcut parte din lotul României, care a avut 35 de sportivi.
Paul a luptat la categoria 63, 5 kilograme, unde au mai fost înscriși opt luptători. Meciurile au fost în formatul trei reprize a câte două minute.
În primul meci, Paul a intrat în ring alături de campionul Egiptului. După trei reprize de luptă, Paul a câștigat la decizie în fața egipteanului, însă victoria a venit și cu o accidentare.
Sportivul din Alba Iulia și-a rupt degetul mare de la piciorul drept, piciorul cu care Paul execută majoritatea loviturilor de picior.
Apoi, chiar dacă avea degetul rupt a intrat în ring cu campionul din Argentina. Aceștia au făcut un meci frumos, aclamat de către toți cei prezenți în sală. Însă, Paul a pierdut după trei reprize prin decizia arbitrilor.
”Este un rezultat extraordinar pentru clubul nostru. Am reușit să reprezentam România și Alba Iulia la un campionat…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Sistem de e-ticketing pentru transportul public, la Crăciunelu de Jos. Licitație, lansată în SEAP
Primăria Crăciunelu de Jos cumpără un sistem de e-ticketing pentru transportul public. Biletele de autobuz vor putea fi achiziționate cu ajutorul unei aplicații mobile, iar cei care vor opta pentru abonament vor primi carduri cu coduri QR.
Primăria Crăciunelu de Jos a lansat pe pe 19 decembrie, în SEAP, o licitație pentru achiziția unui sistem de e-ticketing.
Valoarea totală este estimată la 206.836,13 lei, fără TVA….
Citește mai mult pe Alba24.ro
La Blaj continuă lucrările la cea de-a doua creșă din municipiu. Este vorba despre o creșă de 40 de locuri, care ar urma să fie finalizată până în luna august a anului viitor.
„Ne aflăm în Lunca Ciufudului, avem în spate un obiectiv de investiții foarte important pentru administrația locală, noua creșă. În valoare de 12 milioane de lei, este un proiect implementat de Ministerul de Dezvoltării, o creșă de 40 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulți șoferi au fost surprinși sâmbătă dimineața după ce și-au lăsat mașinile pe trotuar la Alba Iulia, în zona unei parcări aflată pe bulevardul Revoluției 1989 din municipiu.
Deși autoritățile au instalat stâlpi de delimitare tocmai pentru a separa zona de parcare de trotuarul destinat pietonilor, aceștia nu au reprezentat un obstacol pentru șoferii care au decis să-i „ocolească” și să urce mașinile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
”Zonele albastre” de pe Pământ: Locurile în care se trăiește cel mai mult. Unde se află România în topul longevității
Zonele albastre ale planetei (Blue Zones) sunt regiuni în care oamenii trăiesc mult mai mult decât media globală, cu un număr neobișnuit de mare de persoane care depășesc 90–100 de ani, având în același timp o stare bună de sănătate. Conceptul a fost popularizat de Dan Buettner, pe baza cercetărilor demografice și medicale.
Care sunt ”zonele albastre” recunoscute oficial
1. Okinawa – Japonia
- Cea mai mare…
Citește mai mult pe Alba24.ro

