Cluj
VIDEO. PERCHEZIȚII domiciliare în Cluj și Mureș. Acestea au vizat FURTURI, tăinuiri și complicitate la furt calificat
Polițiștii din Câmpia Turzii au efectuat, joi, 7 percheziții domiciliare în două comune din Cluj și Mureș. Acțiunile au vizat infracțiuni de furt, complicitate și tăinuire.
„La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii – Secția 4 Poliție Rurală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în două comune aflate în județele Cluj și Mureș.
VIDEO. PERCHEZIȚII domiciliare în Cluj și Mureș. Acestea au vizat FURTURI, tăinuiri și complicitate la furt calificat
Activitatea a fost derulată în baza unor dosare penale reunite, ce au ca obiect infracțiunile de furt calificat, complicitatea la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tăinuire.
Din cercetările preliminare efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit că, în perioada septembrie 2022 și până în prezent, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani, ar fi săvârșit, în mod repetat, infracțiuni de furt calificat în mai multe comune aflate la limita județelor Cluj și Mureș.
Polițiștii din Câmpia Turzii au efectuat, joi, 7 percheziții domiciliare în două comune din Cluj și Mureș. Acțiunile au vizat infracțiuni de furt, complicitate și tăinuire.
„La data de 4 ianuarie a.c.,…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători…
Citește mai mult pe Cluj24
Circulația rutieră va fi restricționată temporar joi, 18 decembrie, pe o porțiune circulată din comuna Florești. Autoritățile locale anunță închiderea traficului…
Citește mai mult pe Cluj24
Serviciul Român de Informații (SRI) a revenit la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu mediul academic, continuând seria prezentărilor dedicate recrutării și…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilității
Deputatul Remus Lăpușan a declarat în Parlamentul României că România traversează o perioadă dificilă, marcată de probleme grave care afectează direct viața…
Citește mai mult pe Cluj24

