Alba
VIDEO: Procedura de avizare privind securitatea la incendii, simplificată. Precizările șefului DSU, Raed Arafat
Au fost aduse modificări legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica. Anunțul a fost făcut de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, miercuri. O ordonanță de urgență în acest sens a fost adoptată de Guvern.
În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria, Raed Arafat a arătat că modificările sunt menite să simplifice procesul de avizare, autorizare privind securitatea la incendiu, să permită debirocratizarea şi reducerea poverii administrative, precum şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.
Secretarul de stat a menţionat că una dintre prevederi vizează exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor.
„Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de destinaţie ale unor…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro





