Connect with us

Alba

VIDEO REPORTAJ la Parlamentul European, cu europarlamentarul Victor Negrescu: Unde lucrează și mănâncă aleșii de la Bruxelles

Published

on



Ce face un parlamentar european, unde lucrează, unde locuiește, sau chiar unde mănâncă – sunt întrebări normale pentru cetățenii unui stat european, dar în special pentru cei din România unde rolul unui eurodeputat nu este foarte bine prezentat. 

Pentru un răspuns la întrebările de mai sus am mers la Bruxelles, la Parlamentul European, alături de eurodeputatul Victor Negrescu. 

În linii mari, europarlamentarii decid prin legile pe care le propun, dezbat și apoi le votează, soarta țărilor care formează Uniunea Europeană.

Mai exact, legile emise de Parlamentul European sunt aplicate în fiecare țară din UE. La cinci ani, cetățenii statelor din Uniune sunt chemați la urne pentru a-și alege eurodeputații, însă activitatea acestora este sumar explicată votanților.

Din această cauză alegerile europarlamentare sunt ținute ”pe repede înainte”, iar din partea României, din cei 33 de europarlamentari parte din ei pot fi slab pregătiți.

Ce fac europarlamentarii la Bruxelles

La Bruxelles, în funcție de nivelul de activitate pe care îl desfășoară europarlamentarii pot opta pentru apartamente, sau camere de hotel, costurile de cazare fiind suportate de UE.

Victor Negrescu este…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură. Comisia a dat aviz negativ, dar consiliul local a votat proiectul

Published

on

Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: un proiect în acest sens a fost pus pe ordinea de zi a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri. Proiectul a primit aviz negativ din partea comisiei de specialitate. 

Consiliul Local Alba Iulia a votat miercuri un proiect de regenerare urbană și construirea unei baze sportive și de agrement în oraș.

La dezbaterea proiectului a fost prezentată o documentație tehnică de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Polițiștii au discutat cu elevi din Alba despre consumul de substanțe interzise. Profesorii, instruiți privind eventuale cazuri

Published

on

Polițiștii din Alba au discutat cu peste 500 de elevi despre consumul de substanțe interzise. Profesorii au fost instruiți să identifice comportamentele de risc.

Potrivit IPJ Alba, marți, 16 decembrie, în intervalul orar 07:30 – 12:30, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% pentru imobilele cumpărate pe firmă. Exemplu de calcul

Published

on

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% din anul 2026, comparativ cu 2025, potrivit pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, proaspăt publicat în Monitorul Oficial. De prevederile noii legi vor fi afectați și românii care își închiriază proprietățile în regim hotelier, pe platforme precum AirBnB sau Booking.

Calculul a fost realizat de Georgian Marcu, agent imobiliar și proprietar al agenției Green Angels, scrie Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Accident MORTAL la Gura Cornei, pe raza orașului Abrud: Șoferul unei autoutilitare răsturnate, parțial carbonizat

Published

on

Accident rutier mortal pe DJ 127, la Gura Cornei: Șoferul unei autoutilitare, care s-a răsturnat în afara drumului, a decedat. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost scos din mașină parțial carbonizat. 

Știrea inițială: Secția de pompieri Câmpeni intervine, miercuri după amiază, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DJ 127, pe raza…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading