Alba
VIDEO: Șeful ANAF anunță controale ample în toate domeniile cu risc de evaziune

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe zilele următoare controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune, pentru combaterea acestui flagel fiind necesare acţiuni ferme şi decisive, a transmis duminică preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Haiuş.
“Îmi asum misiunea de a demonstra că ANAF-ul este un partener al contribuabililor onești, că această instituție meritã încrederea și respectul cetățenilor, dar și că vom lupta cu determinare împotriva evaziunii fiscale.
În acest sens, vreau să vă anunț că în următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune.
Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum și parte din misiunea mea personală la conducerea acestei instituții. Acțiuni ferme și decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei pentru a asigura resursele necesare îmbunătățirii nivelului de trai al populației.
Cred că plata taxelor și impozitelor este și un act de responsabilitate socială pentru fiecare dintre noi, de la marile corporații, la mici antreprenori, până la persoanele fizice. Trebuie să fim cu toții conștienți și responsabili și să înțelegem cã un grad de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Cum poți câștiga bani din Poveștile de pe Facebook: Meta introduce opțiunea de monetizare.
Facebook anunţă că acum este posibil să câştigi bani din Poveştile (Stories) de pe platformele sale, iar această opţiune este disponibilă la nivel global. Monetizarea se face în funcţie de performanţă, iar pentru a fi eligibile, Poveştile trebuie să fie publice.
Creatorii care nu sunt deja parte din programul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

O avertizare hidrologică pe Arieș și alte râuri din țară, valabilă până duminică la prânz, a fost emisă vineri. Este vizat bazinul din amonte S.H. Câmpeni.
Potrivit INGHA, în perioada 14.03.2025 ora 12:00 – 16.03.2025 ora 12:00, ”având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore”, a fost emisă o avertizare cod galben.
Avertizarea este valabilă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
CCR a publicat hotărârea prin care Călin Georgescu a fost eliminat de la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a publicat vineri hotărârea prin care Călin Georgescu a fost eliminat de la alegerile prezidențiale.
CCR arată că respingerea înregistrării unei candidaturi pe motiv că persoana în cauză a încălcat principii și valori constituționale nu conduce la o sancționare perpetuă a acesteia prin prisma dreptului de a fi ales în funcția de Președinte al României.
Extras din document: Soluția și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pompierii din cadrul ISU Alba, moment de reculegere pentru un pompier din Prahova care a murit după ce a fost rănit în misiune

Pompierii din cadrul ISU Alba vor ține vineri, 14 martie, un moment de reculegere pentru un pompier din Prahova care a murit după ce a fost rănit grav în timpul unei misiuni.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, având în vedere tragicul eveniment petrecut în județul Prahova, vineri la ora 12.00 pompierii militari din cadrul inspectoratului, împreună cu toți colegii pompieri din țară, vor ține un moment de reculegere…
Citește mai mult pe Alba24.ro