Connect with us

Eveniment

VIDEO Sibian mort într-un accident în Argeș – Trei persoane au decedat

Published

on



Un accident rutier grav a avut loc, luni pe DN7, în județul Argeș. Trei persoane au murit în urma unui impact devastator. În evenimentul rutier a fost implicat și un sibian.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat că pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, a avut loc o coliziune între două autoturisme şi un autotren, soldată cu trei persoane decedate, notează AGERPRES.

În urma impactului, TIR-UL, care era încărcat cu butelii de oxigen, a părăsit partea carosabilă, a rupt glisiera și a căzut într-o râpă. Șoferul camionului a reușit să se salveze la timp.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Una dintre mașinile implicate, condusă de un șofer sibian

Din primele verificări efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că unul dintre autoturismele implicate în eveniment era condus de un bărbat de 29 de ani din Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu. În timp ce circula pe DN7, din direcţia Piteşti către Râmnicu Vâlcea, a intrat în coliziune, în împrejurări care urmează să fie stabilite, cu un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

„Din impact, ansamblul auto, care transporta peste 100 de butelii cu oxigen (din care circa jumătate aveau încărcătură), a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferenţă de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăştiat pe carosabil. De asemenea, în urma impactului, componente ale autoturismului s-au desprins, avariind un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Piteşti, care se deplasa (…) spre Râmnicu Vâlcea”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Trei morți

Conform sursei citate, la faţa locului a fost constatat decesul pasagerului de pe locul din faţă din primul autoturism, care avea volan pe dreapta, și era condus de șofeurl sibian. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa.

Șoferul sibian şi un bărbat de 25 de ani din Bârlad, judeţul Vaslui, au fost transportaţi la o unitate medicală în stare foarte gravă. Amândoi au murit la scurt timp.

„Ceilalţi doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, precizează IPJ Argeş.

Sursa: AGERPRES

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Bătaie între doi elevi de liceu, în autogara din Sebeș. Un șofer a intervenit în timp ce colegii lor râdeau și faceau glume

Published

on

Într-un video postat pe Facebook, de un bărbat din Sebeș, apar o serie de imagini greu de privit: Doi elevi de liceu își împart pumni, în autogara din oraș. 

Mai mult de atât, unul dintre ei folosește un pumnal tip box (o armă albă de tipul rozetă) pe care o pune pe mână pentru a-și lovi adversarul. 

Este vorba despre doi minori, unul de 15 ani, iar altul de 17 ani. Cel în vârstă de 15 ani este din Doștat, iar cel…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO INTERVIU cu primarul Sebeșului- ”orașul Mercedes”: Dorin Nistor vrea resetarea PNL Alba și schimbarea de generații în partid

Published

on

Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș, a fost prezent în studioul alba24.ro, la emisiunea ”Testul de Sinceritate”. În interviul realizat de Claudiu Makkai, Dorin Nistor își asumă public cea mai fermă poziționare politică de până acum.

Primarul ”orașului Mercedes” a vorbit deschis despre o posibilă candidatură la șefia PNL Alba și despre necesitatea unei „resetări” a partidului. Nistor consideră…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cine a câștigat titlul de Miss și Mister Boboc 2025, la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia

Published

on

Șase perechi de boboci au intrat vineri seara, în cursa pentru titlul de miss și mister Boboc 2025, al Liceului Sportiv din Alba Iulia. După mai multe probe doi boboci au fost încoronați drept Miss și Mister Boboc. 

Este vorba despre Pănescu Georgiana și Cotișel Sebastian.

Aceștia au participat în cadrul balului susținut vineri 5 decembrie, iar după mai multe probe au fost declarați câștigători.

De asemenea, Sara…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading