Connect with us

Alba

VIDEO: Situația străzilor din Alba Iulia lăsate de izbeliște după lucrări la rețeaua de gaz, explicată de primarul Gabriel Pleșa

Published

on



Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a dat o serie de explicații legate de mai multe străzi din oraș, lăsate de izbeliște de luni întregi, după niște intervenții la rețeaua degaz. 

Acesta a spus că de vină este executantul lucrării, compania de gaz, dar nu a avansat și un termen până la care situația va fi remediată.

Primarul spune că dacă nu va fi refăcută la starea inițială, primăria va contracta o firmă și va trimite factura către E-On.

”Vedem de luni de zile neplăcerile de acolo, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân… Am dat două amenzi, că asta puteam să facem, subcontractorul celor de la E-On, din câte știu au și reziliat contractul, e problema lor juridică ce vor face acolo.

Ne-au spus că în cel mai scurt timp vor interveni și vor reface la starea inițială.

Dacă nu, posibil să intervenim noi cu altcineva și să suporte cheltuielile acestei refaceri.

Știu că e neplăcut, știu că este într-o zonă aglomerată, dar din păcate n-a fost lucrarea noastră și s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Am dat doar autorizația de construcție unde scria foarte clar termenul de realizare și cum trebuie să arate carosabilul și trotuarul după încheierea lucrărilor” a spus Pleșa.

Străzile, lăsate de izbeliște de luni bune

Cititorii Alba24 au semnalat în repetate rânduri situația de pe aceste străzi.

”Au lăsat gropi din loc în loc, iar drumul este stricat pe toată lungimea începând de la intersecția cu Strada Cloșca.

Există o porțiune unde trebuie să urci cu mașina pe bordură (care este foarte înaltă, nu o poți urca dacă nu te încadrezi din timp) ca să poți să treci, trebuie să eviți și pietonii… Cei care au mașini mai joase nu pot trece decât intrând în groapă.

Până acum era cum era, dar a început școala și sunt nevoit să trec zilnic pe acolo.

Strada descarcă traficul de pe Cloșca spre o grădiniță, spre Școala 7 și spre Liceul Sportiv, deci este foarte circulată dimineața.

Nu înțeleg ce tip de administrație face primăria, dacă lasă cu lunile asemenea cratere în mijlocul orașului” a transmis cititorul Alba24.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

EVENIMENT

VIDEO/DOCUMENTAR: Povestea Încoronării de la Alba Iulia din 1922. Imagini de atunci și lucruri neștiute despre regii României Mari

Publicat

incoronare_bun

Ziua de 15 octombrie 1922 este ziua în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi ca regi ai României Mari.

Locul a fost ales simbolic, iar încoronarea a fost fastuoasă, demnă de marile case regale ale Europei. 

13-16 octombrie: PROGRAMUL evenimentelor dedicate Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, la Alba Iulia

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, din 15 octombrie 1922, în Catedrala Încoronării din Alba Iulia s-a bucurat și de o mare atenție vizuală.

Pe lângă numărul mare de fotografii realizate cu această ocazie, evenimentul a fost imortalizat și pe peliculă.

Filmul cinematografic, în fapt, un Jurnal sonor, a fost realizat după două decenii de la Încoronare, în 1939, de Oficiul Național al Cinematografiei din București.

Pelicula are o durată de 4 minute si 11 secunde. Primele 60 de secunde sunt acoperite cu imagini filmate la Alba Iulia în ziua Încoronări.

YouTube video

Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a dat o serie de explicații legate de mai multe străzi din oraș, lăsate de izbeliște de luni întregi, după niște intervenții la rețeaua degaz. 

Acesta a spus că de vină este executantul lucrării, compania de gaz, dar nu a avansat și un termen până la care situația va fi remediată.

Primarul spune că dacă nu va fi refăcută la starea inițială, primăria va contracta o firmă și va trimite factura către E-On.

”Vedem de luni de zile neplăcerile de acolo, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân… Am dat două amenzi, că asta puteam să facem, subcontractorul celor de la E-On, din câte știu au și reziliat contractul, e problema lor…

Citește mai mult pe Alba24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Taxe în 2026: cât va costa schimbarea numelui sau certificatul de domiciliu. Tarife pentru acte eliberate de DPCEP Alba

Published

on

Consiliul Județean Alba va aproba taxele ce vor fi percepute în anul 2026 pentru diferite servicii oferite de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.

Este vorba despre tarife pentru eliberarea unor documente sau certificate. Printre acestea se află cele pentru cartea de identitate, schimbarea numelui, certificatul de domiciliu sau transcrieri în registrele de stare civilă ale unor acte din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025

Published

on

Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.

Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

  • la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție

Published

on

Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.

Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.

Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției

Published

on

Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.

Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.

În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading