Connect with us

Alba

VIDEO ȘTIREA TA: Apa dintr-un lac privat din Alba Iulia „spală” o stradă din cartierul Micești și ajunge în curțile localnicilor

Published

on



O stradă din cartierul albaiulian Micești este „spălată” de apa care curge dintr-un lac aflat în incinta unei ferme din apropiere. Locuitorii de pe strada Bradului se plâng că apa le intră în curți și solicită reprezentanților administrației locale găsirea unei soluții. 

Un cititor Alba24 ne-a transmis vineri mai multe imagini și o filmare pe care se observă cum strada de pietriș și pământ este inundată de apă, iar acesta ajunge și în curțile oamenilor. Potrivit acestuia, apa provine dintr-un lac aflat în curtea unei ferme din zonă.

„Apa vine de deasupra străzii Bradului și ne intră în curți. Am fost de câteva ori la Primărie, la Mircea Hava și la Gabriel Pleșa, iar acesta din urmă ne-a promis acum circa patru săptămâni că rezolvă cu apa și reabilitează strada cu piatră, dar nu s-a întâmplat nimic. 

Cum avem lângă noi strada Valea Aurului și strada Valea Argintului, ar putea să ne redenumească strada în str. Valea Bradului”, ne-a transmis cititorul Alba24.

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ar fi intermediat o mită uriașă la RAR

Published

on

Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).

Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.

Procurorii susțin că, în cursul lunii septembrie,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Legea de combatere a extremismului, adoptată de Parlament în forma inițială, fără obiecțiile cerute la reexaminare

Published

on

Legea de combatere a extremismului a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, ca for decizional, fără să cuprindă obiecțiile exprimate de președintele Nicușor Dan, ce a trimis-o la reexaminare. O decizie similară a fost luată, în 8 decembrie, de Senat.

Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni, inaugurată după un amplu proces de reabilitare și modernizare

Published

on

Casa de Cultură „Avram Iancu” din orașul Câmpeni a fost inaugurată marți, 16 decembrie, după un amplu proces de reabilitare și modernizare.

„Am avut onoarea de a inaugura marți, 16 decembrie 2025, Casa de Cultură „Avram Iancu”, un simbol al identității, culturii și spiritului românesc din inima Țării Moților. După un amplu proces de reabilitare și modernizare, această clădire revine comunității într-o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent. Peste 120.000 de noi beneficiari vor primi câte 500 de lei

Published

on

Când intră banii pe cardurile educaționale emise recent: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru a transmis că până la finalul acestei săptămâni, adică vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026.

În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate, a mai spus ministrul, într-o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading