Connect with us

Cluj

VIDEO: Supraviețuitor din ATI: M-a marcat ușurința cu care se moare de COVID-19

Published

on



Un bărbat care a avut COVID-19 și a primit îngrijiri medicale la Terapie Intensivă, în Cluj-Napoca, povestește cum l-a marcat acest episod, când lupta pentru viața sa în ATI, iar în jurul lui colegii din salon mureau, răpuși de virusul ucigaș.

Bărbatul, care este din Cluj-Napoca, spune că cel mai mult l-a marcat ușurința cu care se moare.

„Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”, spune Josef Balla, în vârstă de 46 de ani, din Cluj-Napoca

El a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2 în noiembrie 2020. A stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire.

Ajuns la UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI.

Chinul a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.

Toată familia s-a vaccinat imediat ce a fost posibil. El și cele două fete, de 15 și 18 ani, s-au vaccinat cu Pfizer, iar soția cu Astra Zeneca.

„Ne-am bătut să prindem vaccin, că în perioada aceea era problemă cu vaccinul. (…) Asta e singura șansă: în orice țară s-au vaccinat. Orice stat și-a vaccinat structurile. Atunci, eu, ca simplu om, de ce să nu mă vaccinez? Altă șansă nu avem și nici nu o să avem. Poate pe viitor, dar, deocamdată, în afară de vaccin nu există altă soluție”, a mai spus Josef Balla. MEDIAFAX

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Published

on






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni

Published

on






Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading