Alba
VIDEO: Tacâmurile, farfuriile, paiele, paharele din plastic, interzise în magazinele din România. Ordonanță aprobată
Guvernul a aprobat miercuri ordonanța de urgență prin care se interzice oficial punerea pe piață a unor produse din platic de unică folosință. Adoptarea actului normativ vine la aproape două luni întârziere față de termenul limită.
Directiva europeană (2019/904) privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare din data de 3 iulie 2021. Actul normativ trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la acest termen.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că nu poate fi estimată cantitatea de produse din plastic care vor fi scoase de pe piață și că stocurile vor fi epuizate treptat.
Potrivit sursei citate, aceste produse vor fi înlocuite cu cele din materiale biodegradabile.
Ministrul mai spune că magazinele își pot epuiza stocurile, dar nu mai pot pune pe piață cantități noi.
Lista produselor de unică folosință care vor dispărea include: bețișoare pentru urechi, tacâmuri, farfurii, paie pentru băuturi sau filtre din plastic pentru tutun.
„Directiva privind plasticul de unică folosintă a fost transpusă în legislatie printr-o Ordonanță care introduce și în România obligațiile pentru reducerea plasticului din natură. Majoritatea deșeurilor din apele maritime provin…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
BLAJ: Varianta ocolitoare a municipiului, modernizarea DN 14B și construirea creșei nr. 2. Stadiul proiectelor de infrastructură
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a dat detalii despre trei proiecte de infrastructură aflate în derulare.
Este vorba despre construirea variantei ocolitoare a municipiului, modernizarea DN 14B și construirea Creșei nr. 2.
”Împreună cu Secretarul General al Municipiului Blaj, Sergiu Ștefănescu, am fost prezent, ieri, la București, la Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor, pentru 3 dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un studiu condus de Universitatea din Granada, Universitatea Publică din Navarra și CIBER, publicat în prestigioasa revistă Nature Medicine, evidențiază beneficiile postului intermitent în pierderea în greutate și îmbunătățirea sănătății cardiovasculare la persoanele cu obezitate.
Metodologia studiului
Potrivit Cadena Ser , cercetarea a implicat 197 de participanți cu vârste între 30 și 60 de ani, toți cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Călin Georgescu pierde procesul în care a contestat anularea alegerilor prezidențiale. Decizie la Înalta Curte
Recursul depus de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale a fost respins, vineri, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia este definitivă.
Hotărârea vine după ce avocații săi au solicitat administrarea de noi probe și retrimiterea dosarului la Curtea de Apel, potrivit Mediafax.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) de vineri marchează un punct final în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cazurile de viroze respiratorii s-au dublat în ultima săptămână în România și au ajuns la aproape 90.000. Deşi cifrele rămân sub media ultimilor 5 ani şi sub cele 100.000 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea cazurilor de gripă de la 4.500 la peste 5.000 în această săptămână a determinat Ministerul Sănătăţii să acţioneze preventiv.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru…
Citește mai mult pe Alba24.ro