Eveniment
VIDEO Turcan: Plata cu ora şi drepturile de autor sunt venituri exceptate de la legea privind munca după vârsta de pensie
Anumite tipuri de venituri, cum ar fi plata cu ora sau drepturile de autor, sunt exceptate de la proiectul de lege privind interdicţia cumulării pensiei cu salariul pentru persoanele din sistemul public care aleg să continue să muncească după vârsta legală de pensionare, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Muncii a explicat că proiectul de lege privind continuarea voluntară a activităţii până la vârsta de 70 de ani intră joi în procedura de transparenţă decizională.
„Astăzi am finalizat şi vom propune în transparenţă decizională un proiect de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani. (…) Proiectul intră astăzi în transparenţă decizională, urmând ca după îndeplinirea termenului legal să mergem cu acest proiect în şedinţa de Guvern pentru a fi adoptat. Astfel, proiectul de lege pentru continuarea activităţii pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie şi care doresc să rămână în activitate să poată să facă acest lucru. Este vorba aşadar de o opţiune a angajatului, o opţiune de a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare. (…) Vorbim aşadar despre un drept şi nu de o obligaţie, iar exercitarea acestui drept este strict la latitudinea angajatului. Legal, rămâne posibilitatea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a menţionat că excepţiile vizează tipuri de venituri şi nu categorii profesionale.
„Excepţiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative: evident că noi am plecat în acest demers cu dorinţa de a face o lege constituţională, şi atunci în mod evident trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o perioadă definită de Constituţie. (…) De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de Legea Educaţiei Naţionale, persoanele încadrate în gradul 3 de invaliditate, pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale, membrii Academiei Române şi de asemenea persoanele din cadrul autorităţilor administrative autonome sau instituţiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat cu o durată prevăzută de lege. (…) Am vorbit de tipuri de venituri câştigate. Aşadar plata cu ora este exceptată, este exceptat tipul de venit din drepturi de autor. (…) Declaraţia premierului (care s-a poziţionat împotriva oricăror excepţii în proiectul de lege, n.r.) este în acord cu textul legii şi cu ce am menţionat eu, în sensul în care noi facem excepţii nu pentru anumite categorii socio-profesionale, ci pentru tipuri de venit care pot fi acceptate în momentul în care, după vârsta de pensionare, alegi să lucrezi”, a precizat Raluca Turcan. AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Eveniment caritabil la Wonderland Resort pentru susținerea unui copil din Cluj aflat în luptă cu o boală rară și cancer
Pe 21 decembrie 2025, începând cu ora 15:00, Wonderland Resort Cluj-Napoca găzduiește evenimentul „Femei care poartă LUMINĂ”, o întâlnire dedicată femeilor din…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
De ce unele persoane se trezesc cu câteva minute înainte de a suna alarma. Explicațiile cercetătorilor
Unele persoane obișnuiesc să se trezească cu câteva minute înainte de a suna alarma, fără a fi un factor extern care să le influențeze. Corpul știe cumva că este ora la care persoana trebuie să se trezească. Cercetătorii au oferit explicații.
Aceștia susțin că este datorită ceasului biologic, un sistem de sincronizare internă foarte precis, care reglează momentul în care adormi și te trezești.
Potrivit Science…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lansează un avertisment dur cu privire la direcția în care se îndreaptă România, susținând că statul se află „la un moment…
Citește mai mult pe Cluj24



