Eveniment
VIDEO UPDATE Sute de participanţi la o manifestaţie împotriva vaccinării obligatorii, în faţa Palatului Parlamentului
Sute de manifestanţi au venit, duminică după amiază, la o acţiune de protest faţă de proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară, organizarea acestei întruniri fiind a Alianţei Părinţilor.
„Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide”, a fost sloganul anunţat de către iniţiatorii acţiunii – Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.

Cei prezenţi au spus că sunt nemulţumiţi că în proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor sunt conţinute prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, atât copii cât şi pentru adulţi, dar şi la unele amenzi uriaşe în caz de refuz.
La manifestaţia care a început în jurul orei 15,00 în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului s-au alăturat şi membri ai formaţiunii politice Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), printre care şi copreşedinţii partidului – Claudiu Târziu şi George Simion.
Avocatul Marina Ioana Alexandru, secretar general al Alianţei Părinţilor din România, a spus că, prin proiectul de lege a vaccinării, consimţământul este viciat prin „toate formele de manipulare”.

„Libertatea de a mai dispune de tine însuţi este anulată, autoritatea părintească este atacată în mod flagrant, pentru că părinţii urmează să fie acuzaţi, dacă nu îşi vaccinează copiii, după informări repetate. (…) nimeni nu răspunde pentru reacţii adverse post-vaccinare”, a spus Marina Ioana Alexandru.
În opinia sa, este bine să existe o lege care să reglementeze vaccinarea, însă nu în forma aceasta. Ea a subliniat că vaccinarea trebuie să rămână un act medical opţional, nu obligatoriu şi nu „la grămadă”, pentru este nevoie de teste de imunitate şi sunt multe alte aspecte care trebuie luate în discuţie.
Potrivit acesteia, protestul a fost autorizat până la ora 22,00, inclusiv cu un marş în jurul Palatului Parlamentului.
Psihologul Adrian Aciu, membru al Alianţei Părinţilor din România, a spus că vaccinarea obligatorie încalcă foarte multe drepturi constituţionale.

„Proiectul privind vaccinarea nu lasă dreptul la alegere, în al doilea rând, vaccinează în masă, fără să ţină cont de particularităţile şi de specificul fiecărei persoane. Sunt persoane care au contraindicaţii la vaccinare, sunt persoane care ulterior produc reacţii adverse”, a spus Adrian Aciu.
El a precizat că protestul este apolitic.
Copreşedintele AUR George Simion a declarat că a venit la această manifestaţie ca să protesteze „pentru libertate”. „Nimeni nu întreabă românii dacă sunt de acord cu starea de alertă, de urgenţă, nimeni nu întreabă românii dacă sunt de acord să fie impusă obligativitatea vaccinării. Noi nu suntem împotriva vaccinării, suntem pentru liberă alegere (…) am venit ca român simplu, pentru a lupta cu orice formă de restricţie care se încearcă să fie introdusă. Manifestaţia de azi e organizată de Alianţa Familiilor pentru a se opune obligativităţii vaccinării în general. Este o lege depusă în 2017 în Parlamentul României, care a intrat pe rolul Camerei Deputaţilor, noi am depus amendamente la ea şi vom vota împotriva ei”, a declarat George Simion.
.jpg)
El a adăugat că, la nivel european, se încearcă impunerea unui paşaport de vaccinare despre care a opinat că „ar restricţiona grav” libertăţile fundamentale ale omului.
Copreşedintele AUR Claudiu Târziu a spus că a venit din solidaritate cu societatea civilă. „Eu provin din societatea civilă şi acum, dacă sunt parlamentar, nu înseamnă că nu mai sunt solidar cu idealurile ei şi am venit să le spun că vom face ce depinde de noi în Parlament pentru a le satisface revendicările cu care suntem de acord”, a declarat Claudiu Târziu.
Protestatarii au scandat printre altele: „Libertate!”, „Fără vaccinare!”, „Obligativitatea distruge libertatea!”, „Jos masca!” şi au avut pancarte cu mesaje precum: „Dacă statul impune, libertatea apune”, „Vaccinarea obligatorie=Genocid”, Dacă există risc, trebuie să existe alegere, libertate!”.
.jpg)
Acţiuni similare de protest au fost organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu, la care participarea a fost mai redusă, de câteva zeci de persoane.
AGERPRES / (AS – autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editori online: Andreea Lăzăroiu, Alexandru Cojocaru)
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă…
Citește mai mult pe Cluj24
