Connect with us

Cluj

VIDEO. Vehiculul pe care e amplasată roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Florești e furat. Poliția a deschis o anchetă

Published

on



Polițiștii clujeniau deschis o anchetă după ce au identificat mai multe vehicule și un utilaj de agrement care prezentau indicii clare de proveniență ilicită la Târgul de Crăciun din Florești. 

Suspiciuni privind falsificarea seriilor de șasiu

Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și a fost derulată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 6 Poliție Rurală Florești, cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român.

La fața locului a fost identificat un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor, înmatriculat în Ungaria, și o semiremorcă pe care era montată o roată panoramică, utilaj de agrement, având plăcuțe de înmatriculare emise de Slovacia.

 

Polițiștii au constatat că există suspiciuni serioase privind falsificarea seriilor de identificare ale acestora.

În cazul capului tractor, seria de șasiu nu era lizibilă, zona poansonată din fabrică fiind deteriorată, fără a se putea identifica caracterele originale.

Ancheta vizează infracțiunea de tăinuire

Verificările efectuate asupra semiremorcii au arătat că aceasta nu avea o serie de șasiu identificabilă, iar pe cadrul acesteia a fost descoperită o serie poansonată într-o zonă necorespunzătoare, cu încălcarea normelor legale în vigoare.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Ancheta urmărește stabilirea provenienței reale a vehiculelor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Polițiștii clujeniau deschis o anchetă după ce au identificat mai multe vehicule și un utilaj de agrement care prezentau indicii clare de proveniență ilicită la…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

LIVE VIDEO. Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită la Cluj-Napoca. Hora Unirii în fața bustului lui Alexandru Ioan Cuza

Published

on






Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, sâmbătă, 24 ianuarie, mai multe manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, când se sărbătoresc…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Pompierii au reluat căutările pe Someș la Gherla pentru a-l găsi pe băiețelul de 4 ani luat de ape

Published

on






Pompierii clujeni, alături de echipaje ale IPJ Cluj, au reluat sâmbătă dimineață căutările pentru găsirea copilului de 4 ani din Gherla care a căzut vineri în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a împlinit 77 de ani chiar de Ziua Micii Uniri

Published

on






Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, într-o zi cu profundă încărcătură simbolică pentru români, când este sărbătorită Unirea Principatelor Române, Înaltpreasfințitul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Ce ne mai așteaptă. Bolojan: Impozitul pe proprietate va fi calculat la valoarea de piață în 2027

Published

on






Premierul Ilie Bolojan a explicat cum va fi reformat sistemul impozitului pe proprietate în România: Taxele în sine nu vor crește automat în 2027, deși modul de calcul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading