Cluj
VIDEO. Vești bune pentru ȘOFERI! Circulația pe Valea Oltului ar putea fi REDESCHISĂ mai repede
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că circulația pe Valea Oltului ar putea fi redeschisă mai repede, având în vedere că în primele opt zile ale lucrărilor desfășurate a fost defrișată 30% din suprafața de 10 hectare de pădure.
„Până astăzi (ziua a 8-a) a fost defrișată 30% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi. Pe acest sector de aproximativ 8 km o parte a secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești trece foarte aproape de DN7”, a transmis CNAIR, citată de Alba24.ro.
Vești bune pentru ȘOFERI! Circulația pe Valea Oltului ar putea fi REDESCHISĂ mai repede
Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant.
Pe măsură ce acestea ajung pe zona drumului, echipele antreprenorului degajează carosabilul pentru a putea deschide rapid circulația atât în perioada celor două ferestre de timp programate în timpul zilei (07:30 – 08:00 și 16:30-17:00) cât și la ora 20:00 (când se suspendă lucrările pe ziua respectivă).
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că circulația pe Valea Oltului ar putea fi redeschisă mai repede, având în vedere că în primele opt zile ale lucrărilor desfășurate a fost…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători…
Citește mai mult pe Cluj24
Circulația rutieră va fi restricționată temporar joi, 18 decembrie, pe o porțiune circulată din comuna Florești. Autoritățile locale anunță închiderea traficului…
Citește mai mult pe Cluj24
Serviciul Român de Informații (SRI) a revenit la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu mediul academic, continuând seria prezentărilor dedicate recrutării și…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilității
Deputatul Remus Lăpușan a declarat în Parlamentul României că România traversează o perioadă dificilă, marcată de probleme grave care afectează direct viața…
Citește mai mult pe Cluj24



