Connect with us

Actualitate

Vineri, 17 noiembrie 2023: Turneul Național „Vioara lui Enescu 2023”, la Deva

Published

on



sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Deva

Turneul Național „Vioara lui Enescu 2023”, ediția a XII-a, se va desfășura la Deva, județul Hunedoara, vineri, 17 noiembrie 2023. Evenimentul va avea loc în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” Deva.

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită vineri, 17 noiembrie 2023, de la ora 19:00, în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” Deva, la un concert extraordinar, intitulat „Vioara lui Enescu”.

Tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru vin în premieră în această formulă la Deva, cu Turneul Național „Vioara lui Enescu” 2023.

Cele două două viori, aflate în patrimoniul Muzeului ,,George Enescu”, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite în mâinile celor doi violoniști, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru.

În sălile de concert, celor doi violoniști li se va alătura pianistul Horia Mihail, alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național „Vioara lui Enescu”, acum mai bine de un deceniu.

„Sunt 11 ani de când ducem muzica clasică și vioara lui Enescu în orașele și satele din România.

Vreau să-mi exprim plăcerea de a cânta în compania fetei mele, Simina Croitoru, care, iată, pentru al doilea an alături de mine în acest turneu, se dovedește o importantă continuatoare a tradiției violonistice românești ce provine de la maestrul George Enescu.

Vă așteptăm cu drag la aceste recitaluri, unde, împreună cu prietenul și solistul Orchestrelor și Corurilor Radio, Horia Mihail, vom încerca să vă transpunem într-o altă lume, una mai bună, sperăm noi” – Gabriel Croitoru.

Gabriel Croitoru va cânta pe celebra vioară Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala, care i-a aparținut lui George Enescu.

Compozitorul român a fost posesorul unui instrument Stradivari (cel mai strălucit și mai scump constructor de viori din lume) dar a respins această „comoară”, preferând un Guarneri del Gesù din 1731, despre care afirma: „n-are poate o putere covârşitoare, în schimb, are o mlădiere extraordinară care are darul să mă încălzească.”

Simina Croitoru va cânta pe vioara Paul Kaul, pe care acesta a creat-o special pentru George Enescu. Denumită modelul George Enescu sau „vioara tenor”, aceasta a fost creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile și formatul mâinii stângi a compozitorului.

Violonista Simina Croitoru are forma mâinii potrivită pentru a folosi acest celebru instrument, mai mare decât o vioară obișnuită.

Cele două instrumente au fost puse la dispoziție și se află în patrimoniul Muzeului Naţional ,,George Enescu”.

PROGRAM „VIOARA LUI ENESCU” 2023

  • Dmitri Șostakovici – 5 piese pentru două viori și pian
  • Nicolas Louis – Fantaisie brillante (L’Amitié) pentru două viori și pian, op. 140
  • Hubert Bauersachs – Liebeslied pentru două viori și pian, în sol major, op. 29
  • Edmund von Weber – Trio sur „La gazza ladra” pentru două viori și pian, în re major, op. 3
  • Carl Kämmerer – Ländler pentru două viori și pian
  • Moritz Moszkowski – Suita pentru două viori și pian, op. 71

Intrarea la eveniment este liberă.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Deva


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Spectacolul ”Simfonia Iubirii” pe scena Centrului Cultural Drăgan Muntean din Deva

Published

on

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, publicul din Deva este invitat duminică, 8 martie 2026, de la ora 20:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, la un eveniment artistic de excepție: spectacolul „Simfonia Iubirii” – o celebrare grandioasă a iubirii prin muzică, dans și emoție autentică.

Evenimentul este organizat de Prestige Art Production. Potrivit Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, spectacolul propune o incursiune muzicală rafinată, traversând universul sonor al marilor compozitori ai lumii: de la eleganța lui Mozart, Rossini și Donizetti, la dramatismul lui Verdi și Puccini, romantismul lui Ceaikovski, până la emoția cinematografică inconfundabilă a lui Ennio Morricone.

Fiecare lucrare devine o pagină dintr-o poveste despre iubire, spusă prin armonii memorabile.

Pe scenă vor evolua: Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, alături de Baletul și Corul Opera Vox, sub conducerea muzicală a dirijorului și solistului violonist Bogdan Costache, una dintre cele mai apreciate figuri ale noii generații de artiști români.

Dirijor „cu vioara în mână” – tradiția vieneză, reinterpretată

Unul dintre punctele de atracție ale spectacolului este conceptul artistic inspirat din tradiția vieneză a marilor maeștri, precum Johann Strauss, în care orchestra este dirijată cu vioara în mână. Bogdan Costache creează un dialog viu cu orchestra și publicul, oferind surprize muzicale, piese celebre dedicate iubirii, lucrări în primă audiție națională, dar și creații semnate de compozitori români.
Regia și coregrafia sunt semnate de Vlad Sebastian, artist cu o bogată experiență în teatre muzicale din țară și din străinătate, contribuind esențial la unitatea artistică și la impactul emoțional al serii.

Promovarea tinerelor talente românești rămâne o direcție importantă a organizatorilor. În acest context, publicul îl va descoperi pe Gabriel Popescu, un tânăr chitarist remarcabil, care va urca pe scenă alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei, într-un moment artistic special.
„Simfonia Iubirii” este mai mult decât un concert – este o experiență completă, în care muzica prinde culoare, dansul se transformă în emoție, iar vocile corului și ale soliștilor dau profunzime fiecărui sunet. Un omagiu adus iubirii, oferit publicului într-o zi cu o semnificație aparte.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading