Connect with us

Eveniment

Vineri va fi pus în scenă la Sibiu, spectacolul „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, după două decenii de absență

Published

on



Teatrul pentru Copii şi Tineret repune în scenă, după două decenii, spectacolul „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, și va fi prezentat vineri pe scena teatrului „Gong” din Sibiu.

Spectacolul a avut premiera online la finalul lui 2020, însă primele reprezentaţii cu public în sală vor avea loc vineri, de la ora 18,00, sâmbătă, de la orele 11,00 şi 18,00, şi duminică, de la ora 11,00, anunţă directorul teatrului, Adrian Tibu.

„Titlul acesta nu a mai fost prezentat pe scena noastră de aproape 20 de ani. Prima montare a acestei poveşti a avut loc în 1985, după dramatizarea şi în regia lui Kovacs Ildiko, unul dintre cele mai sonore nume din regia românească la sfârşit de secol XX, într-un decor creat de Febus Viorel Ştefănescu. Astăzi, la mai bine de 35 de ani de la premieră, spectacolul este reluat sub coordonarea scenică a actorului Dan Hândoreanu, pentru a aduce un omagiu primilor creatori care au montat această poveste la Sibiu: Kovacs Ildiko şi Febus Viorel Ştefănescu”, a declarat directorul Teatrului pentru Copiii şi Tineret din Sibiu, Adrian Tibu.

„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” este un spectacol de şi cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraş şi Dan Hândoreanu, cu o durată de 55 de minute.

Accesul publicului se va face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maxim 30% din numărul de locuri disponibile, ca măsură de siguranţă sanitară.

Preţul unui bilet este de 12 lei, tarif unic cu opţiune flexibilă, pentru a permite anularea locului şi relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face la sediul teatrului sau prin telefon, dar nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, aşa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Rezervarea unui alt loc la un eveniment în următoarele 6 luni, de la data înregistrării celui anulat, este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit. Pentru mai multe detalii, cei interesaţi pot folosi numărul de telefon 0269 210 906.

„Accesul în teatru este permis numai în condiţiile unui triaj observaţional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator. La intrarea în teatru, este obligatorie folosirea dezinfectanţilor pentru mâini. Masca de protecţie este obligatorie pe toată durata vizitei atât în interiorul, cât şi în exteriorul, teatrului. Toate spaţiile teatrului sunt dezinfectate în mod sistematic. Mai mult decât atât, spaţiile publice din interiorul teatrului sunt aerisite şi dezinfectate complet, înainte de fiecare eveniment. Nebulizarea încăperilor se face cu un produs biocid de grupa I, utilizare profesională, non toxic, bactericid, fungicid, virucid şi sporicid, avizat de Ministerul Sănătăţii”, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Decizie la Tribunalul București

Published

on

Începe judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale. Instanța a dispus începerea judecării pe fond a dosarului.

Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a constatat că dosarul a fost întocmit în mod legal.

Procesul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Published

on






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

„Marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. Demonstrații educative susținute de echipa Palatului Principilor din Alba Iulia

Published

on

Programul educativ „Marea breaslă a micilor meșteri”, desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, își extinde activitățile dincolo de zidurile muzeului și ajunge, în perioada 10 – 20 februarie, direct în școlile din Alba Iulia și din împrejurimi, printr-o serie de demonstrații educative interactive.

Cu invitația: „Până veniți voi la noi, venim noi la voi”, echipa Palatului Principilor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Controale ale DSVSA Alba, la supermarketuri din județ. Amenzi de peste 60.000 de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Published

on

Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au desfășurat, în perioada 2 – 6 februarie, o amplă acțiune de control la supermarketurile de pe raza județului Alba.

În cadrul acțiunii tematice au fost verificate 54 de unități.

Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading