Connect with us

Eveniment

Vlad Voiculescu: Toate centrele de vaccinare ale MApN vor fi deschise publicului

Published

on



Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi, că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) îşi va deschide pentru public toate centrele de vaccinare.

„Toate centrele de vaccinare ale MAPN vor fi deschise publicului. Felicitări domnului ministru Ciucă pentru o decizie înţeleaptă!”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Aproximativ 33.000 de cadre militare, personal al Ministerului Apărării Naţionale, veterani şi membri ai familiilor acestora ce au peste 65 de ani sau comorbidităţi (incluşi în categoria a II-a a procesului de imunizare) au fost vaccinaţi anti-COVID, a informat miercuri MApN.

„Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare şi personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferenţa până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari şi membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi)”, se menţiona în informarea MApN.

Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, miercuri, că în centrele proprii ale Ministerului Apărării Naţionale, membrii familiilor personalului pot fi vaccinaţi doar dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite prin strategie.

Într-o postare pe Facebook, ministrul Sănătăţii nuanţează informaţiile apărute în presă, conform cărora „…rudele militarilor şi angajaţilor din sistem s-au vaccinat separat pentru că Guvernul a dat o hotărâre în ianuarie, semnată de premier şi de ministrul Voiculescu”.

Totodată, Voiculescu citează textul Hotărârii de Guvern nr. 12 din 20 ianuarie, conform căreia: „Ministerul Apărării Naţionale asigură prin centrele de vaccinare proprii, potrivit criteriilor de eligibilitate stabilite prin strategie, vaccinarea personalului propriu şi a membrilor familiilor acestora”.

„‘Potrivit criteriilor de eligibilitate stabilite prin Strategie’. Cu alte cuvinte: nimeni nu ar fi trebuit să fie vaccinat în afara etapei definite de HG. Cum etapa a III-a nu a început încă, niciun membru al familiei vreunui membru a ceea ce se numeşte personal esenţial nu ar fi trebuit să fie vaccinat, altfel decât dacă este peste 65 ani, cu boli cronice sau… tot esenţial. Deci nu, nici Voiculescu, nici Cîţu nu au semnat vreodată pentru prioritizarea la vaccinare a vreunei familii al vreunui angajat al statului”, a precizat el.

Voiculescu a menţionat că aceeaşi HG prevedea ca 75% dintre cei vaccinaţi să fie persoane vulnerabile.

„Tot în acel HG am insistat şi premierul a acceptat ca 75% dintre cei vaccinaţi să fie persoane vulnerabile (peste 65 de ani şi persoane cu comorbidităţi), iar restul – toţi restul – să nu fie peste 25%”, mai afirma ministrul Sănătăţii în postare.

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi, într-o conferinţă de pres, că sunt active 22 de centre de vaccinarea din reţeaua MApN şi 30 de centre în reţeaua Ministerului Afacerilor Interne (MAI). AGERPRES / (AS – autor: Cătălin Alexandru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu

Published

on






Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga

Published

on

Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș  se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.

Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.

Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă

Published

on

Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.

Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu

Published

on






Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading