Alba
Voluntariat pentru câinii fără stăpân din Alba Iulia. 65 de căței frumoși așteaptă la ecarisaj un stăpân pe care să-l iubească
12 tineri se întâlnesc în fiecare sfârșit de săptămână pentru a scoate la plimbare câțeii fără stăpân din ecarisajul din municipiul Alba Iulia.
În prezent, în acest adăpost sunt în jur de 65 de câini. Mici, mari, albi, negri, unii speriați, alții veseli, blânzi sau agresivi, toți așteaptă un loc care să le devină acasă.
Andreea Anghel este doar unul dintre oamenii care își dedică tot timpul liber pentru ajutorarea animalor.
Aceasta spune că în ianuarie 2017, atunci când a fost pentru prima dată la ecarisaj, a avut un șoc.
Imaginea câinilor care stăteau pe cimentul rece, fără cuști, a marcat-o. A știut încă de atunci că trebuie să se implice și să schimbe ceva.
Și a reușit, alături de alti tineri, iubitori de animale. De asemenea, s-au implicat și câteva asociații care luptă pentru drepturile animalelor.
Citește și: 10 octombrie – Ziua Mondială a Câinelui. Informații inedite despre cel mai bun prieten al omului și locul său în istoria umană
Una dintre acestea este Arche Noah Transilvania.
Au reușit să obțină din sponsorizări cuști pentru câini, paturi dar și hrană.
Din păcate însă, rata abandonului este din ce în ce mai ridicată. La polul…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Proiect privind digitalizarea serviciilor ANSVSA către cetățeni, medici veterinari sau societăți comerciale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, realizarea proiectului de dezvoltare a sistemului informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (SIDISVA).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin hotărârea adoptată în acest sens se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru proiectul de investiții „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Creștere cu 10% înregistrată în domeniul construcțiilor, în primele 10 luni ale anului. Majoritatea au fost lucrări de reparații
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 10% în primele 10 luni ale anului 2025, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Cea mai mare creștere a fost la lucrări de reparații capitale. Datele au fost prezentate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,0% Creşterea a fost înregistrată la lucrările de reparaţii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Locuitorii unui cartier din Sebeș au rămas temporar fără apă potabilă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA SA – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile într-un cartier din Sebeș, joi, 18 decembrie, din cauza unei avarii produse la rețeaua de distribuție.
Echipa de intervenție este pe teren și încearcă să remedieze în cel mai scurt timp această avarie.
Astfel, locuitorii din cartierul Aleea Parc au rămas fără apă potabilă, iar reluarea alimentării este estimată în jurul orei 18:15.
La…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Târgul de Crăciun Aiud: spectacole, distracție la patinoar și activități pentru copii. Programul evenimentelor din 18-21 decembrie
Ultima săptămână a Târgului de Crăciun de la Aiud aduce momente speciale în preajma sărbătorilor de iarnă. Sunt organizate spectacole, activități pentru copii și evenimente pentru toate vârstele.
Primăria Aiud anunță programul pentru perioada 18-21 decembrie.
Patinoarul este deschis până duminică, 21 decembrie inclusiv, în intervalul orar 12.00-20.00.
Joi și sâmbătă este Atelierul lui Moș Crăciun (orele…
Citește mai mult pe Alba24.ro

