Connect with us

Alba

Vot final asupra moțiunii simple a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea. Ce reproșuri i se aduc

Published

on



Votul asupra moţiunii simple iniţiată de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, va fi exprimat marţi, 15 iunie, de plenul Camerei Deputaţilor.

PSD a susţinut în moţiune că se impune demiterea urgentă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru că acesta a dat dovadă de „diletantism managerial”, iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este „un dezastru” şi „distruge România pentru următorii cinci ani”, potrivit agerpres.ro

„Ce blestem pe această ţară ca tocmai cel care a îngropat fondurile europene în 2016 să aibă în pix miliardele de euro promise de Iohannis, pe care să le facă praf! Semnalele sunt clare: fiecare zi cu Ghinea la butoane înseamnă pierderi imense din fondurile europene şi scufundarea în abisul austerităţii. Absorbţia curentă este la pământ, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un dezastru, iar programele din Cadrul Financiar 2021 – 2027 nu există nici pe hârtie. În fiecare zi, România pierde bani mulţi din cauza incompetenţei ministrului Ghinea”, susţine PSD.

Ministrul Cristian Ghinea a afirmat că textul moţiunii este un „banc prost”, susţinând că sunt „cinci mari…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO ȘTIREA TA: Accident la Alba Iulia. Două mașini s-au lovit, la intersecția dintre străzile Calea Moților și Aurel Vlaicu

Published

on

Un accident rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 12:00, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, în zona intersecției cu strada Aurel Vlaicu.

În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.

Cel mai probabil accidentul rutier s-a produs după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Accident rutier la Ocna Mureș, provocat de un tânăr care a condus băut și fără permis. Ce alcoolemie avea

Published

on

Un tânăr din Ocna Mureș este cercetat de polițiști după ce s-a urcat băut la volan și fără permis, iar apoi a provocat un accident.

Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Lungă din orașul Ocna Mureș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii au constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 25…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

26 decembrie: Concert extraordinar de Crăciun, la Palatul Cultural din Blaj. Tenorul Ștefan von Korch și alți invitați

Published

on

Tenorul Ştefan von Korch revine la Blaj pentru tradiţionalul Concert Extraordinar de Crăciun, vineri 26 decembrie, la Palatul Cultural, de la ora 18.00.  

Potrivit organizatorilor, după succesul formatului „Duelul Tenorilor” de la Bucureşti şi Sibiu şi apariţiile răsunătoare în concertele „Los Tres Tenores” din Honduras, solistul este invitat într-un nou program de acelaşi gen, alături de tenorii Eusebiu Huţan…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

CNAIR: emiterea rovinietei, îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la infrastructura IT. Recomandări pentru șoferi

Published

on

CNAIR: emiterea rovinietei, îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la infrastructura IT. Recomandări pentru șoferi

CNAIR a anunțat utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, miercuri,  emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate fi îngreunată. Se fac lucrări la infrastructura de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă. Lucrările vor fi în intervalul orar 22.00 – 23.00….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading