Alba
VREMEA în Transilvania, la munte și la mare până în 19 septembrie. Prognoza meteo în regiuni, pe 2 săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, până în 19 septembrie, în regiuni din țară.
Meteorologii anunță că vremea se încălzește după 9-10 septembrie, apoi se răcește iar. Vor fi ploi puține.
TRANSILVANIA
La începutul intervalului, valorile diurne ale temperaturii aerului vor fi apropiate de cele specifice primei decade de septembrie, respectiv 21 – 24 de grade, în medie, nopţile vor fi însă răcoroase în mare parte a regiunii –minime termice de 6 – 10 grade, iar în depresiuni chiar spre 1 – 3 grade.
Încălzirea uşoară a vremii ce se va resimţi între 10 şi 13 septembrie, cu precădere în vestul şi sud-vestul zonei, va determina valori în general mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă din an, mai ales pe parcursul zilelor, cu maxime de 23 – 26 de grade.
Minimele termice vor fi de 9 – 13 grade, mai mici în zonele depresionare. Apoi, până la sfârşitul celor două săptămâni, este estimată o răcorire a vremii în special în privinţa valorilor diurne.
Până în jurul datei de 15 septembrie, regimul precipitaţiilor va fi deficitar, doar izolat urmând să plouă slab şi trecător, cu precădere în zonele perimontane….
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Produse tradiționale din Alba, promovate de Ministerul Agriculturii la ”Săptămâna verde” din Berlin. Care este oferta prezentată
Produse tradiționale din Alba sunt promovate la expoziția ”Săptămâna verde” 2025 de la Berlin. Ministerul Agriculturii participă la eveniment cu un stand de informare, la care sunt oferite spre degustare mostre din produse românești.
Din județul Alba, sunt promovate brânzeturile de Colțești, iaurtul de oaie din Câlnic, vinarsul și vinuri Jidvei și siropurile de Șugag. De asemenea, sunt prezentate produse din carne…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Evoluția pieței terenurilor în România. Tranzacții de 450 milioane de euro, anul trecut. Ce caută investitorii
Evoluția pieței terenurilor în România. În 2024, au fost înregistrate tranzacții de aproximativ 450 milioane euro. Datele sunt publicate de o companie ce contorizează vânzări sau cumpărări de terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale urbane sau în zone periurbane.
Nivelul tranzacțiilor de anul trecut este comparabil cu cel din 2023.
Consultanții Colliers consideră că piața de terenuri continuă să aibă o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Casele pe un nivel și alte construcții ar putea fi EXCEPTATE de la autorizația de construire. Codul Urbanistic, în adoptare
Casele pe un nivel și alte construcții ar putea fi EXCEPTATE de la autorizația de construire, spune ministrul Cseke Attila. Ar fi vorba despre case de până la 10 de metri pătrați și alte construcții cum sunt garajele, bucătăriile de vară sau terasele.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a spus că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil birocrația….
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Incendiu la Câmpeni. Focul a fost stins de pompieri înainte să ajungă la un bloc de locuințe
VIDEO: Incendiu la Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată sa intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în oraș, pe Strada Teilor.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără, la aproximativ 4 metri pătrați de materiale de construcție, depozitate în proximitatea unui bloc, au anunțat pompierii.
La fața locului a fost trimisă o autoutilitară de stingere cu apă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro