Alba
Zilele Babei Dochia, din 1 MARTIE. Cum îți alegi baba și cum afli cum va fi anul pentru tine. Superstiții și tradiții
Luna martie aduce Zilele Babei Dochia, zilele de care se leagă superstiții și credințe populare, la început de primăvară. Se spune că dacă femeile își aleg ”baba”, adică o zi din perioada 1-9 martie, cum va fi vremea în ziua respectivă așa le va fi și anul.
Zilele senine şi călduroase reprezintă fericirea, norocul, belşugul şi împlinirile, iar cele mohorâte şi friguroase semnifică neîmplinirile, tristeţea, dezamăgirile şi sărăcia.
Vezi și MESAJE DE 1 MARTIE: Fii vestitorul primăverii pentru cei dragi. Felicitări, urări și SMS de Mărţişor
Și bărbații pot alege această tradiție. Pentru ei însă este rezervat intervalul după 9 martie.
Legenda Babei Dochia
Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia “babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul cel mai vechi din cultura românească. Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.
În vechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Când este programată vacanța de schi, în funcție de județ, urmată de vacanța de Paște. Când au liber elevii din Alba
Când este programată vacanța de schi în funcție de județ este întrebarea zilei între părinți, mai ales că, de săptămâna viitoare, primele județe intră deja în această perioadă. Vacanța de schi este urmată de vacanța de Paște, la aceeași dată pentru toți elevii.
Ministerul Educației a lăsat la alegerea inspectoratelor școlare județene să aleagă perioadele de vacanță.
Elevii din Alba vor avea vacanța…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Avertisment CNAIR: Mesaje false care solicită plata urgentă a Rovinietei. Recomandările instituției
Avertisment CNAIR: Instituția informează că sunt transmise mesaje false prin care se solicită plata urgentă a Rovinietei prin accesarea unor linkuri către site-uri frauduloase.
„Circulă în această perioadă mesaje înșelătoare care pretind că sunt trimise în numele „Rovinietei” sau al CNAIR și solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, sub amenințarea aplicării de amenzi sau chiar a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Incendiu izbucnit la acoperișul a două case, în zona Fărău – Alecuș. Intervin de urgență pompierii
Un incendiu a izbucnit marți, la acoperișul a două locuințe. Potrivit ISU Alba, cele două case se află între Fărău și Alecuș. Intervin de urgență pompierii.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Intervin și voluntarii de la serviciile volunare pentru situații de urgență de la Ocna Mureș și Șonă.
Știre în actualizare
Foto: Arhivă
Citește mai mult pe Alba24.ro
Obligații fiscale în februarie: Luna este una importantă din punct de vedere fiscal pentru companii, fiind marcată de mai multe termene-limită pentru declararea și plata obligațiilor către bugetul de stat. Respectarea acestora este esențială pentru evitarea penalităților, dobânzilor și a altor sancțiuni prevăzute de legislația fiscală.
În cursul lunii februarie, firmele trebuie să își îndeplinească obligațiile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
