Connect with us

Alba

Zona de dezvoltare economică din Alba Iulia, promisă de primarul Pleșa, trece în faza de consultare publică a PUZ-ului

Publicat



Zona de dezvoltare economică a municipiului Alba Iulia, care ar urma să se construiască în proximitatea Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, anunțată de primarul Pleșa la jumătatea anului 2021, intră într-o nouă fază pe hârtie. 

Mai exact, primarul din Alba Iulia anunța în luna iulie a anului trecut că ”în curând vor fi scoase la licitație 13 loturi pentru investitori”, însă la început de 2022 abia s-a ajuns în faza de consultare publică pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

Zona economică aflată la stadiul de proiect pe hârtie a fost prezentată ca o posibilă locație de investiții pentru oamenii de afaceri, de către primarul Pleșa, la o întâlnire organizată de Ambasada Rusiei, la jumătatea lunii decembrie a anului 2021. 

În planșa expusă de primărie pentru consultare publică apar 26 de loturi pentru posibile investiții, cel mai mare dintre ele fiind în suprafață de peste 18.000 metri pătrați.

Reprezentații primăriei au anunțat că, de pe data de 25 ianuarie până pe 18 februarie 2022, cetățenii sunt invitați să meargă la avizierul instituției și să studieze documențatia expusă.

Apoi, cei care sunt interesați să discute pe baza documentelor expuse de primărie vor putea…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Transporturi agabaritice, marți, cu traseu prin Alba. Două camioane de mare tonaj, însoțite ce echipaje de poliție rutieră

Publicat

Marți, 30 aprilie se vor deplasa două transporturi agabaritice, pe un traseu ce include și județul Alba.

Este vorba despre camioane de mare tonaj, ce vor fi însoțite ce echipaje de poliție rutieră.

Centrul InfoTrafic IGPR informează că marți, 30 aprilie, la orele 20.00 și 20.30, se vor deplasa două transporturi agabaritice pe traseul:

  • int. DN 2B – STBZ – DN 2B – DN 2 – DN CB – A 1 – DN 65B – DN 65 – DN 64 – DN 67 – DN 7 – DN 7CC – DN 7 – A 1 – DN 68A – A 1 – PTF Nădlac II.

Acestea sunt formate din camioane cu lungimea de 42…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Miercurea Mare: Spălarea picioarelor, trădarea lui Iisus de către Iuda și zi de post sever. Tradiții, obiceiuri și semnificații

Publicat

Miercurea Mare este o zi importantă în calendarul creștin ortodox și greco-catolic. Această zi cade în Săptămâna Patimilor și precede Vinerea Mare, fiind considerată una dintre cele mai importante zile din perioada Paștelui.

În tradiția creștină, Miercurea Mare este asociată cu mai multe evenimente din viața lui Iisus Cristos, inclusiv trădarea lui Iuda și pregătirile pentru Paște.

Conform evangheliilor, Miercurea Mare este ziua în care Iuda a convenit să-l trădeze pe Iisus, fiind de asemenea asociată cu rugăciunea lui Iisus la Muntele Măslinilor și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Povestea hoțului mascat pe bicicletă, care a spart un bar la Vințu de Jos. Toți banii furați i-a pierdut la pacanele la Alba Iulia

Publicat

Povestea hoțului mascat pe bicicletă. După ce a pierdut banii la jocuri de noroc, la barul de lângă Primăria Vințu de Jos, un tânăr în vârstâ de 20 de ani s-a gândit să îl spargă. Barul este situat în apropierea secției de poliției a comunei.

Cu banii furați, peste 8000 de lei a mers la un cazino. La Alba Iulia, unde i-a pierdut pe toți la păcănele. 

Este povestea, unui tânăr, Florin M.B., care recent a fost condamnat pentru furt calificat. Acesta a dat spargerea îmbrăcat în hainele în care a stat toată ziua în bar.

Însă s-a gândit că nu va…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Fabrica de Arme din Cugir pune la bătaie un milion de lei pentru pază privată. Agenți în posturi fixe și patrule înarmate

Publicat

Fabrica de Arme din Cugir cumpără servicii de pază în valoare de peste un milion de lei, la care se adaugă TVA.

Societatea a lansat o licitație deschisă de atribuire a contractului.

Concret, firma care va primi contractul va trebui să acopere 4 posturi de pază fixe (dintre care unul înarmat), un post de paza mobil (adică o patrulă înarmată) și un post la punctul de acces principal.

În total, firma va trebui să aloce 26 de agenți de pază (pentru a acoperi 24 de ore).

Paznicii vor putea folosi dotările tehnice deja existente ale Fabricii de Arme Cugir:…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe