Cluj
Zona pârtiei Mărișel se va dezvolta prin case cu energie regenerabilă și parcări pe marginea drumului
Direcția de Urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Județean Cluj a dezbătut, joi, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice, viitorul zonei turistice Mărișel, în special modul în care se va dezvolta comunitatea locală pe lângă pârtie.
Cum drumurile județene au fost reabilitate, tot mai mulți turiști iau cu asalt pârtia de la Mărișel. Este o zonă cu potențial tot mai mare pentru investitori, care sunt puși pe construit. Astfel a apărut nevoia gândirii unei strategii pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei.
Arhitectul Horațiu Răcășan a precizat că din punctul său de vedere, casele din preajma pârtiei trebuie să fie dotate cu resurse de energie regenerabilă și arbori, și să fie acordată atenție inclusiv procesului de construcție astfel încât pământul înlăturat pentru nivelare să nu fie mutat în altă parte, ci să fie refolosit tot acolo.
Să nu se ajungă cu parcarea ca la Băișoara
Răcășan a arătat și că pentru dezvoltarea drumului nu sunt obligatorii investiții exagerate, fiind suficientă amenajarea unui drum care să permită circulația unui camion și a unei biciclete, cu cedarea unei suprafețe pentru construirea de alveole la intrările în case. Astfel de situații se regăsesc…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Artistul britanic Sting, în vârsta de 74 de ani, este una dintre cele mai influente figuri din istoria muzicii moderne, a fost confirmat oficial în lineup-ul UNTOLD ONE…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Bărbatul care a murit după ce s-a aruncat în apă la barajul Gilău era angajat la Direcția pentru Protecția Copilului Cluj
Bărbatul care și-a pierdut viața după ce s-a aruncat, luni, în apele barajului Gilău era angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Alin Tișe despre viitorul PNL: Partidul a ajuns la momentul unei ”mari dezbateri istorice” – USR-izare sau PSD-izare
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că PNL a ajung în pragul unei dezbateri privind viitorul partidului, care are de ales între USR-izare și…
Citește mai mult pe Cluj24
Echipele clujene de fotbal Universitatea Cluj și CFR Cluj sunt departajate de un singur punct în Superliga, cu mențiunea că, cel puțin deocamdată, U Cluj e pe loc de…
Citește mai mult pe Cluj24
